Politică externă

Pentagonul recunoaste ca a folosit fosfor alb in ofensiva de la Fallujah

17.11.2005, 21:12 42

Un purtator de cuvant al Pentagonului, lct. col. Barry Venable, a confirmat ca trupele americane au folosit fosfor alb in timpul ofensivei de anul trecut impotriva insurgentilor sunniti de la Fallujah.

"Fosforul alb a fost folosit ca si arma incendiara impotriva combatantilor inamici, nu impotriva civililor", a precizat Venable. Potrivit ofiterului american, fosforul alb nu este clasificat drept o arma chimica, iar Statele Unite nu sunt parte la protocolul international care interzice folosirea armelor bazate pe fosfor pentru atacarea civililor.

Scandalul folosirii fosforului alb in timpul ofensivei de la Fallujah a pornit de la un documentar prezentat saptamana trecuta de televiziunea italiana RAI. Initial, oficiali din cadrul Departamentului de Stat american au negat atunci aceste informatii. Comunicatul Pentagonului precizeaza insa ca Departamentul de Stat nu a avut informatii corecte in momentul in care a negat folosirea de catre trupele americane a fosforului alb.

Venable a aratat ca fortele americane au utilizat armele pe baza de fosfor alb pentru a-i determina pe insurgenti sa iasa din ascunzatori. "Efectele combinate ale focului si fumului - si intr-o oarecare masura panica provocata de explozii - ii determina pe insurgenti sa iasa din ascunzatori pentru a putea fi apoi doborati cu explozibili puternici", a spus ofiterul american.

Fosforul alb este o substanta puternic inflamabila care se aprinde la contactul cu oxigenul. "Arsurile pielii cauzate de fosfor sunt adanci si dureroase. Aceste arme sunt deosebit de periculoase pentru ca fosforul alb continua sa arda pana cand este lipsit de oxigen, ceea ce poate sa insemne ca poate arde pana la nivelul oaselor", anunta site-ul Globalsecurity.org.

Dupa ce aceste informatii au fost facute publice au existat si voci care au acuzat Statele Unite ca au folosit arme chimice. Profesorul britanic Paul Rodgers de la Universitatea din Bradford, Departamentul de studii de securitate, crede ca "fosforul alb poate fi definit ca si arma chimica daca este folosit in mod deliberat asupra civililor".

De asemenea, fortele americane au fost puse intr-o situatie dificila de descoperirea in Bagdad a unui centru de detentie folosit de Ministerul irakian de Interne unde se presupune ca aproximativ 200 de prizonieri de origine sunnita au fost infometati si torturati. Descoperirea a fost facuta chiar de catre soldatii americani care au actionat pe baza informatiilor oferite de rudele celor inchisi. Multi s-au grabit sa faca conexiunea intre existenta unui astfel de centru de detentie si metodele brutale de represiune utilizate de catre fostul regim al lui Saddam Hussein sau cu umilintele la care au fost supusi prizonierii irakieni de catre soldatii americani in, deja celebra, inchisoare Abu Ghraib.

Aceste scandaluri vin intr-un moment extrem de delicat pentru administratia Bush, in timp ce congresmenii americani dezbat bugetul apararii pentru anul 2006. Mai multi senatori, printre care liderul majoritatii republicane din Senat, Bill Frist, si influentul presedinte al Comitetului Fortelor Armate, republicanul John Warner, au sustinut o propunere prin care cer Executivului ca 2006 sa fie un an de "tranzitie semnificativa" in Irak, urmand ca fortele autohtone sa preia responsabilitatea asigurarii securitatii tarii.

Propunerea a fost adoptata cu o majoritate covarsitoare de catre Senat, in ciuda opozitiei Casei Albe. Acest fapt indica ca exista o nemultumire crescanda in randul congresmenilor republicani, de obicei loiali Executivului, fata de politica dusa de administratia Bush in privinta Irakului. Tinand cont ca in SUA vor avea loc alegeri legislative in noiembrie 2006, tot mai multi congresmeni republicani incep sa se distanteze de Administratia Bush pentru ca asocierea cu politicile impopulare urmate de aceasta sa nu ii afecteze in timpul campaniei electorale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO