Politică externă

Presedintele Macedoniei a murit intr-un accident de avion

27.02.2004, 00:00 32



Presedintele Macedoniei, Boris Trajkovski, a murit, ieri dimineata, cand avionul cu care se deplasa la o conferinta internationala, la Mostar, s-a prabusit in sudul Bosniei. Toti ceilalti membri ai delegatiei, ca si echipajul, au murit. Este vorba despre noua persoane, dar numai patru dintre cadavre au fost recuperate, dupa primele interventii ale echipelor deplasate la fata locului. Se pare ca la originea prabusirii avionului s-a aflat vremea deosebit de nefavorabila zborului - era ceata deasa, ploua mocaneste, iar cerul era innorat. Cei de la Associated Press informau despre prezenta unui fotoreporter la fata locului, la scurt timp dupa prabusire, care sustinea ca zona, muntoasa ca relief, era intesata de mine din timpul razboiului din Bosnia (1992-1995).



Avionul era de fabricatie americana, Super King Air 200 - pentru cunoscatori, un model cu doua motoare turbopropulsoare, prea vechi insa, dupa parerea unor oficiali macedoneni. In Macedonia s-au decretat masuri de securitate marita la frontiere si in jurul principalelor institutii de stat. Interimar, la conducerea tarii, a fost numit presedintele Parlamentului, Liubko Jordanovski.



In Bosnia, la conferinta internationala spre care se indrepta Trajkovski, asistenta a fost inmarmurita de tragedie. Se afla acolo si un reprezentant al autoritatilor romane, Eugen Dijmarescu, ministru delegat pentru comert, care spunea ca, printre participanti, la aflarea vestii s-a instalat o stare de emotie si ingrijorare.



Chiar ieri, Trajkovski se ducea in Irlanda, unde era programata o ceremonie oficiala de depunere a candidaturii Macedoniei la integrarea in Uniunea Europeana. Urma sa se intalneasca la Dublin cu premierul Bertie Ahern, cel care asigura presedintia UE in primul semestru al anului.



Boris Trajkovski avea 47 de ani, era presedinte al Macedoniei din 1999. Era considerat un moderat, una dintre putinele figuri politice macedonene care ar fi putut asigura convietuirea pasnica intre macedonenii vorbitori de limbi slavice si etnicii albanezi din tara. Era proeuropean si milita pentru alirea tarii sale la NATO. Macedonenii il respectau, la fel si liderii internationali, tocmai pentru neutralitatea si moderatia sa. Era casatorit si avea doi copii. Studiase teologia in SUA, era ortodox.
adelina.radulescu@zf.ro

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie