Politică externă

Traficul de droguri din Bulgaria finanteaza miscarile teroriste

10.04.2008, 20:22 24

Fondurile obtinute din traficul de droguri pe teritoriul Bulgariei sunt folosite pentru finantarea unor organizatii teroriste precum Hezbollah si Jihadul Islamic, a constatat recent Comisia pentru Securitate a Parlamentului de la Sofia. Gruparile infractionale bulgare si arabi care au legaturi cu grupuri extremiste au cooperat in traficul de droguri, arata un raport oficial care urmeaza sa fie dezbatut de Parlamentul bulgar. "O parte din fondurile rezultate din traficul de droguri sunt folosite pentru finantarea unor organizatii teroriste precum Hezbollah si Jihadul Islamic", subliniaza raportul. Miscarea siita libaneza Hezbollah, sustinuta de Iran, a fost implicata in 2006 intr-un conflict de amploare cu Israelul. Jihadul Islamic este o grupare palestiniana care si-a propus sa distruga statul evreu. UE exercita presiuni asupra Guvernului socialist bulgar pentru intensificarea actiunilor de combatere a infractionalitatii organizate si coruptiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO