Politică externă

Un ambasador american în Estonia: Administraţia SUA este în urma statului baltic la capitolul tehnologie

 Un ambasador american în Estonia: Administraţia SUA este în urma statului baltic la capitolul tehnologie

Autor: Radu Bostan

23.10.2012, 12:30 988

Un ambasador american, întors acasă după multă vreme în străinătate, a fost dezamăgit să constate că ţara sa este în urmă din punct de vedere tehnologic comparativ cu unul din cele mai mici state europene, prins în spatele Cortinei de Fier timp de 50 de ani, scrie Wall Street Journal.

Michael C. Polt a revenit în Statele Unite după 35 de ani de carieră diplomatică. Cel mai recent el a fost ambasador în Estonia, ţară unde documentele sunt semnate electronic şi Internetul wireless este disponibil aproape peste tot, gratuit.

"Am stat două ore şi jumătate la biroul de înmatriculări auto (DMV) ca să-mi iau plăcuţele pentru maşină - lucru pe care ar fi trebuit să îl pot face în vreo două minute introducând cardul de identitate într-un aparat asemănător cu un ATM", notează fostul ambasador pe blogul personal.

Polt mai scrie că serviciile publice în Statele Unite sunt demodate pentru secolul 21 şi arată că estonienii au o relaţie bună cu guvernul lor pentru că se confruntă cu foarte puţină birocraţie.

"Majoritatea serviciilor pot fi accesate printr-un laptop, o tabletă sau un smartphone în timp ce stai acasă într-un fotoliu comod, cu băutura preferată aproape", scrie el. La revenirea în Statele Unite, diplomatul a constatat că Internetul este mai lent şi mai scump.

"În Estonia, accesul la Internetul de bandă largă în toată ţara, la un preţ mic sau gratuit, este ceva normal," arată Polt. "Internetul este o utilitate publică, la fel de răspândită şi accesibilă ca apa, electricitatea şi instalaţiile sanitare. Noi încă strângem din dinţi şi plătim tarife mari pentru conexiuni lente în hotelurile de vârf din ţara care a inventat Internetul!"

La capitolul securitate electronică, fostul ambasador recunoaşte că subiectul este dificil de abordat în statele Unite, pentru că oamenii nu agrează nici măcar ideea de "card naţional de identificare" sau bază de date guvernamentală a populaţiei, ambele existând în Estonia.

"Împărtăşesc teama comună de Big Brother, însă am ajuns la concluzia că Big Brother există deja prin mai multe baze de date care împart fără probleme informaţii una cu alta, cu rezultatul că Big Brother devine mai mare şi mai imprevizibil decât un sistem unic de identitate, monitorizat de utilizatori şi securizat legal", scrie Polt. "Prietenii mei din Estonia mi-au demonstrat în repetate rânduri utilitatea cardurilor lor de identitate, cât şi amprentele electronice prin care puteau vedea cine le-a accesat datele, inclusiv poliţia."

"Bineînţeles că nu mă plâng doar că trebuie să stau la coadă pentru un serviciu public sau că Internetul este lent şi scump. Ceea ce mă preocupă este că America a rămas cam în urmă, deşi ar trebui să fie vârful de lance al unei societăţi moderne, rapide şi inovatoare," conchide fostul ambasador.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO