Politică

Pomenile electorale, pregătite de aleşi la final de mandat

Pomenile electorale, pregătite de aleşi la final de mandat

Autor: Ana-Maria Lazăr, Gabriel Pecheanu

19.08.2016, 16:01 297

MEDIAFAX a consultat proiectele care conţin "pomeni electorale" şi care se află pe masa parlamentarilor, în diferite faze ale procesului, urmând să fie discutate odată cu întoarcerea acestora din vacanţă, pentru ultima sesiune a actualei legislaturi.

Senatorii vor începe sesiunea cu un vot privind introducerea pensiilor speciale pentru profesori. Proiectul a trecut deja de etapa dezbaterilor în plen, votul final urmând să fie dat în prima săptămână a sesiunii. Potrivit Raportului dat de comisiile de învăţământ şi de muncă din Senat, proiectul iniţial, care se referea doar la acordarea pensiilor de serviciu pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar, a fost extins la întreg personalul didactic din învăţământ. Astfel, profesorii cu o vechime efectivă de 30 de ani în învăţământ, vor beneficia, la împlinirea vârstei legale de pensionare, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni.

Raportul celor două comisii introduce şi pensiile de urmaş. ''La decesul susţinătorului soţul sau soţia şi copii în vârstă de până la 16 ani sau dacă continuă studiile până la 26 de ani beneficiază de pensie de urmaş, în condiţiile prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii, din pensia de serviciu în plată sau la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat, actualizată, după caz'', se arată în raportul dat de cele două comisii.

În cazul în care cuantumul pensiei de serviciu este mai mic decât cel al pensiei din sistemul public, se acordă cuantumul cel mai avantajos. Guvernul nu susţine adoptarea acestui proiect de lege. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a Senatului la solicitarea liderului grupului parlamentar al PSD, Mihai Fifor.

Senatorul PSD Alexandru Cordoş este iniţiatorul unui proiect de lege, adoptat de Senat şi aflat la comisii la Cameră, potrivit căruia pensionarii şi persoanele cu handicap grav şi cu handicap accentuat pot solicita compensarea în bani a 50% din contravaloarea tichetelor de călătorie pe un an calendaristic. Comisia juridică, Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru egalitatea de şanse au avizat favorabil proiectul, care este respins de Guvern, în timp ce Consiliul legislativ a avizat şi el negativ iniţiativa.

O altă inţiativă aparţine unui grup de 34 de parlamentari de la PSD şi UNPR (partid care a fost absorbit de PMP). Proiectul prevede acordarea anual, la cerere, a celei de-a 13-a pensie pentru persoanele cu o pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie şi care nu realizează alte venituri. Proiectul a fost respins de Senat şi va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional.

Autorităţile publice locale ar putea aproba ajutoare pentru energie termică, gaze naturale, energie şi combustibili solizi sau petrolieri persoanelor vulnerabile şi celor aflate în dificultate în sezonul rece, potrivit unui proiect de lege iniţiat de trei parlamentari de la PNL. Proiectul se află la comisii la Camera Deputaţilor, for decizional, însă a fost respins de Senat.

Senatorul PSD Ovidiu Donţu a iniţiat un proiect de lege aflat la comisii la Camera Deputaţilor, fiind adoptat de Senat, potrivit căruia persoanele singure care provin din sistemul de protecţie socială beneficiază de o majorare cu 100% a cuantumului ajutorului social până la împlinirea vârstei de 26 de ani, iar dacă nu au locuinţă, majorarea este de 200%, Potrivit expunerii de motive, de această lege ar urma să beneficieze peste 280.000 de persoane. Comisia pentru drepturile omului a avizat pozitiv iniţiativa, iar Guvernul nu susţine proiectul.

Acelaşi senator propune ca persoanele cu funcţii bugetare în sănătate să primească pentru condiţii deosebit de periculoase un spor de 45-48% din salariul de bază, iar pentru asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar sporul să fie de 60-100% din salariul de bază.

De asemenea, persoanele cu funcţii bugetare în apărare, ordine publică şi siguranţă naţională beneficiază de prime calculate la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. Persoanele care au locuri de muncă sau operaţiuni deosebit de periculoase primesc un spor de 37-50%, cele cu locuri de muncă în condiţi foarte periculoase – 16-30%, iar cele cu locuri de muncă în condiţii periculoase – până la 16%. Proiectul a fost adoptat de Senat şi se află la comisii la Cameră.

Potrivit unui proiect de lege iniţiat de şase parlamentari PSD, personalul de specialitate din cadrul AEP are acelaşi statut ca personalul din aparatul Parlamentului, adică vor avea o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării. Soarta proiectului va fi tranşată de Camera Deputaţilor, după ce Senatul l-a respins.

De asemenea, mai sunt unele proiecte care au fost depuse în Parlament, dar nu au intrat în procesul legislativ. Printre acestea figurează propunerea ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de expirarea concediului de creştere a copilului să beneficieze de 50% din indemnizaţia pentru creşterea copilului. Iniţiatorul, senatorul PSD Alexandru Cordoş, estimează că impactul economic asupra bugetului de stat de 64,5 milioane de lei, iar dacă nu s-ar mai acorda stimulentul de inserţie, suma cheltuită în plus ar fi de 45,5 milioane de lei.

PNL a iniţiat două proiecte de lege prin care adulţii cu handicap grav vor avea venituri egale cu salariul minim pe economie, adulţii cu handicap accentuat 50% din salariul minim, iar adulţii cu handicap mediu în cuantum de 25% din salariul mimin. De asemenea, proiectul de lege prevede actualizarea anuală a cuantumului drepturilor cu indicele creşterii preţurilor şi cu indicele creşterii salariului minim pe economie. Al doilea proiect iniţiat de liberali prevede că aparţinătorii persoanelor adulte cu handicap grav sau accentuat vor fi scutite de plata impozitelor pe clădirile de domiciliu sau pe maşini. În România sunt în jur de 700.000 de persoane adulte cu handicap, potrivit unei statistici publicată de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

O iniţiativă legislativă depusă la Senat prevede reintroducerea coşului minim de consum lunar pentru o gospodărie de mărime medie (totalitatea cheltuielilor necesare traiului într-o lună prin cumpărarea de produse alimentare, nealimentare şi servicii). Acesta se evaluează trimestrial de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice, valoarea fiind aprobată prin hotărâre a Guvernului. Impactul bugetar al acestei iniţiative se va regăsi în salariul mimin pe economie, care ar putea creşte în funcţie de valoarea coşului minim. Proiectul de lege, susţinut de 57 de parlamentari de la toate grupurile şi aflat în procedură de urgenţă, este în dezbatere publică pe site-ul Senatului din 5 aprilie.

O altă iniţiativă legislativă cu impact asupra bugetului de stat prevede că "valoarea punctului de pensie nu poate fi mai mică de 40% din câştigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv de 45% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, începând cu 1 iulie 2017". Legea privind sistemul unitar de pensii publice prevede că valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei. Proiectul de lege este susţinut de 93 de parlamentari.

Mai mulţi parlamentari UNPR susţin un proiect de lege care presupune creşterea pensiilor foştilor membri cooperatori din agricultură la 500 de lei prin acordarea unei indemnizaţii sociale. Proiectul de lege ar avea impact asupra a jumătate de milion de oameni, valoarea medie a indemnizaţiei fiind în momentul de faţă la 361 de lei pe lună. Iniţiatorii prevăd ca sursă de finanţare pentru majorarea acestor pensii bugetul de stat, potrivit expunerii de motive.

Deputatul PSD Andrei Sava a depus în aceeaşi zi la Senat cinci proiecte de lege cu impact asupra bugetului de stat. Astfel, social-democratul propune scutirea de la plata impozitului pe profit, prin scăderea din profitul impozabil a unui cuantum de 0,5% pentru fiecare femeie cu copii până la 7 ani angajată part-time, în limita a 25% din profitul impozabil al companiei respective şi a unei sume totale de maximum 30.000 de euro.

O altă iniţiativă presupune ca persoanele care au venit lunar brut până în 2.500 de lei, dacă nu au persoane în întreţinere, să beneficieze de o deducere personală de 300 de lei, cele cu o persoană în întreţienere de 400 de lei, iar dacă este vorba despre un minor, de 875 de lei. Persoanele cu două persoane în întreţinere vor beneficia de o deducere personală de 500 de lei, iar dacă una din cele două persoane este minoră, de 875 lei, iar dacă ambele sunt de 1.125. Pentru contribuabilii cu venituri lunare brute cuprinse între 2.500 lei şi 5.000 de lei deducerile vor fi degresive faţă de cele de mai sus şi vor fi stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor.

De asemenea, Andrei Sava propune ca veniturile/salariile realizate în primii trei ani de muncă de tinerii sub 25 de ani să nu fie impozitate.

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi vrea introducerea unei legi care să permită persoanelor care nu au stagiul complet de cotizare la sistemul de pensii să o poată face retroactiv, pentru a beneficia de pensie. "În prezent există numeroase solicitări din partea cetăţenilor români din ţară şi din străinătate cu privire la asigurarea în cadrul sistemului public de pensii din România. Aceşti cetăţeni nu pot accede la o pensie întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare. Acestora le lipsesc câţiva ani sau chiar câteva luni pentru realizarea stagiului necesar pentru obţinerea pensiei. (…) Numeroşi cetăţeni care au nevoie de pensie ar accede la această formă de securitate socială, fapt ce ar spori nivelul de trai pe acest segment de persoane", a susţinut Raeţchi în expunerea de motive. Proiectul a fost respins deja în Senat, decizia finală aparţinând Camerei Deputaţilor.

Câţiva parlamentari PSD propun reducerea vârstei standard de pensionare pentru primarii care au realizat complet stagiul de cotizare cu câte un an pentru fiecare mandat de patru ani, iar vârsta redusă să nu poată fi mai mică de 60 de ani. Iniţiatorii, printre care senatorul Liviu Bumbu şi deputatul Ioan Munteanu, afirmă că au făcut propunerea "având în vedere condiţiile de muncă a primarilor, anume stres şi răspundere". Proiectul a fost respins deja în Senat, iar Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a votat un raport de respingere. Punctul de vedere al Guvernului a fost negativ.

Deputaţii vor trebui să decidă şi asupra creşterii valorii unui tichet de masă de la 9,41 la 13 lei, proiectul fiind adoptat deja de Senat.

În luna iulie, Guvernul a contestat la Curtea Constituţională legile care prevăd sporuri şi stimulente financiare pentru bugetarii din administraţie, din Ministerul Transporturilor şi Sănătate, precum şi cei care deţin titluri de doctor.

 
 
AFACERI DE LA ZERO