• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Politică

Ponta: Decizia CNATDCU de plagiat este o execuţie mafiotă, nu renunţ la titlul de doctor

Ponta: Decizia CNATDCU de plagiat este o execuţie mafiotă, nu renunţ la titlul de doctor

Premierul Victor Ponta susţine că membrii Consiliului care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o "execuţie mafiotă", fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare, şi a precizat că nu va renunţa la titlul de doctor şi nici nu va demisiona.

"Am muncit foarte mult pentru teza de doctorat şi sunt foarte mândru de ea. Este o mizerie politică", a spus Ponta, la Antena 3.

El a precizat că nu se va folosi de titlul de doctor, dar că nici nu va renunţa la acesta, în condiţiile în care a respectat toate standardele existente la momentul redactării.

Ponta a declarat totodată că nu va demisiona din cauza acuzaţiilor de plagiat, ci doar dacă nu îşi va putea îndeplini mandatul de prim-ministru.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenţi din totalul de 21.

În urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educaţiei propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.

Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.

În ce priveşte bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta ("Curtea Penală Internaţională"), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menţionată sursa.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, care a emis joi un ordin de reorganizare a CNATDCU, susţinea că acest for nu are competenţă să ia decizii în acest sens.

Totodată, Pop afirma că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Naţional de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.

La momentul lansării acuzaţiilor, Ponta declara că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii.

El a transmis Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică o adresă prin care solicită să îi fie analizată teza de doctorat susţinută în 2003.

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867