Politică

Ponta: Guvernul USL nu are niciun fel de datorie faţă de Băsescu; sunt convins că-mi va face dosare

Autor: Mediafax

21.08.2012, 16:37 353

Premierul Victor Ponta afirmă că Guvernul USL nu are "niciun fel de datorie faţă de Traian Băsescu", singura datorie fiind faţă de români şi faţă de Parlament şi că nu va accepta ca Băsescu să fie cum a fost până în 7 mai - "şi preşedinte, şi premier, şi şef al procurorilor şi judecătorilor"

"Guvernul USL nu are nicio datorie faţă de Traian Băsescu. Singura datorie este faţă de oamenii care ne-au votat, faţă de Parlament. Nu voi accepta ca Traian Băsescu să fie aşa cum a fost până în 7 mai - şi preşedinte, şi premier, şi şef al judecătorilor, şi şef al procurorilor", a declarat premierul, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Întrebat dacă va coabita cu Traian Băsescu, premierul a avitat un răspuns clar şi s-a declarat convins că acesta îi va face dosare penale.

"Dacă vorbim strict despre relaţia dintre mine şi Traian Băsescu, aşa cum m-am aşteptat şi în 7 mai, sunt convins că îmi va scoate dosare de acum 20 de ani, că îmi va face dosare penale", a mai spus Victor Ponta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO