Politică

Ponta: Preşedintele şi prim-ministrul au salarii mai mici decât cel al unei secretare de companie

Autor: Ovidiu Bărbulescu

20.02.2015, 14:35 251

Într-o discuţie organizată vineri la Guvern pe tema dialogului social, un reprezentant al sindicatelor a arătat că salarizarea celor din administraţia publică e legată în primul rând de bugetul central şi a apreciat că ar trebui găsite resursele pentru rezolvarea problemei.

"Aici aveţi perfectă. Ştiţi foarte bine că e un dezastru cu salarizarea în sistemul bugetar, începând cu preşedintele ţării şi primul-ministru, care au salarii mai mici decât secretara de la orice companie. Şi nu mai vorbesc de ce se întâmplă în autorităţile locale, unde cred că toţi deja sunt cu salariul minim sau aproape toţi sunt cu salariul minim. Tocmai asta încearcă Ministerul Muncii, să reaşeze măcar un pic lucrurile. Şi în învăţămnânt acum s-a ajuns, s-au comasat nu ştiu câte categorii. Asta-i problema pe care am încercat s-o rezolvăm doar de jos în sus, adică ridicând salariul minim, dar n-am reuşit altfel, dar sper să găsim resursele şi mai ales soluţia", a spus Ponta.

La înecputul anului, după o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, Ponta relatat că i-a spus acestuia că, după majorarea recentă cu 85% a veniturilor salariale pentru funcţionarii care gestionează fonduri europene, atât şeful statului, cât şi prim-ministrul sau miniştrii au cele mai mici salarii.

De asemenea, în urmă cu trei săptămâni, Ponta afirma că sărăcia este o cauză a corupţiei, iar angajaţii din sistemul public sunt prost plătiţi spre deosebire de cei din instituţiile care îi controlează pe aceştia, arătând că se va ajunge la situaţia în care vor rămâne doar "câinii de pază", deoarece "oile" mor de foame.

Premierul şi-a argumentat afirmaţia prezentând şi o serie de cifre din care rezultă că funcţionarii din ministere, pe care i-a denumit plastic "oi", sunt remuneraţi sub media din sistem, în timp ce angajaţii din instituţiile de control, denumiţi de premier tot metaforic "câini de pază", au salarii care depăşesc cu mult media salarială, din această categorie făcând parte inclusiv şoferii, secretarele şi dactilografele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO