Politică

Ponta: Sigur mai vin la ProRomânia încă trei deputaţi din PSD, apoi vom avea şi grup parlamentar

Ponta: Sigur mai vin la ProRomânia încă trei deputaţi...

Autor: Gabriel Pecheanu, MEDIAFAX

30.05.2018, 12:38 35148

Fostul premier Victor Ponta a declarat, miercuri, că în ProRomânia se vor mai înscrie în zilele următoare încă trei deputaţi social-democraţi, moment în care va cere încă o dată constituirea grupului parlamentar din Camera Deputaţilor al acestui partid.

”Am venit cu dl. Mocioalcă (Ion Mocioalcă, preşedintele Comisiei permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului - n.r.) şi mi-a dat o veste foarte bună - mi-a zis că nu putem să ne formăm un grup acum, din punctul lor de vedere, pentru că nu avem zece deputaţi care au candidat pe aceeaşi listă. Deocamdată suntem şapte. Probabil în zilele următoare vom fi zece şi, citându-l pe dl Mocioalcă, depun cerere şi nu mai au motiv să mi-o respingă. Eu aştept mai mulţi, dar trei sigur vin, care au candidat pe listele PSD”, a declarat Victor Ponta.

El a mai spus, după ce deputaţii PMP se vor înscrie în PSD, vor exista mai mulţi parlamentari PSD care vor trece la Pro România.

”De fapt, când pleacă PMP-iştii şi băsiştii la Dragnea, or să vină nişte pesedişti la noi. Noi suntem acum noul PSD, ei sunt noul PD. Eu cred că vine şi Băsescu la Dragnea, că totuşi sunt prieteni de mult şi probabil că se reunesc. Iubirea nu se uită de-a lungul anilor”, a adăugat Ponta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO