Politică

Preşedintele Băsescu merge la Washington, dar ţine "secretă" evantuala întâlnice cu Barack Obama

Preşedintele Băsescu merge  la Washington

Foto AFP

Autor: Iulian Anghel

12.09.2011, 00:07 578

Preşedintele Traian Băsescu merge mâine în SUA pentru a finaliza - spune Preşedinţia - unele acorduri bilaterale între Bucureşti şi Washington.

Preşedinţia nu a anunţat însă o posibilă întâlnire cu preşedintele american Barack Obama (foto dreapta împreună cu preşedintele Traian Băsescu pe 8 aprilie 2010, la Praga) în condiţiile în care vizita urmează să pună la punct "acorduri bilaterale" - cel mai fierbinte subiect fiind în ultimele luni amplasarea scutului american antirachetă în România.

Băsescu l-a mai vizitat la Washington pe predecesorul lui Barack Obama, George W. Bush, în 2005 şi 2006, în vreme ce fostul preşedinte al Statelor Unite a fost la Bucureşti tot de două ori, în 2002 şi 2008.

America a comemorat ieri 10 ani de la cele mai cumplite atentate teroriste din istorie, care au schimbat faţa lumii. România a intrat în NATO şi datorită implicării extinse a SUA împotriva terorismului global. Iulian Anghel

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO