Politică

Prima declaraţie a noului Şef al Familiei Regale a României: Am pierdut, ca voi toţi, un părinte. Începe un nou timp pentru Casa Regală a României

Prima declaraţie a noului Şef al Familiei Regale a României: Am pierdut, ca voi toţi, un părinte. Începe un nou timp pentru Casa Regală a României
05.12.2017, 19:17 586

Suveran al României în perioadele 1927-1930 şi 1940-1947, regele Mihai s-a născut la 25 octombrie 1921, fiul lui Carol al II-lea şi al Principesei Elena a Greciei. Nici o altă persoană nu simbolizează mai bine tragedia românilor din ultima jumătate de secol decât Regele Mihai.

Mai jos este redactată declaraţia integrală a Principesei Margareta, noul conducător al Casei Regale: 

Români,

Ţara a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste nouă decenii, el a închinat României toate puterile, cu devotament şi răbdare.

Am pierdut, ca voi toţi, un părinte. O pierdere personală şi o pierdere pentru întreaga Naţiune. În aceste clipe grele, suntem uniţi în suferinţa noastră.

Cu infinită iubire şi principii puternice, Regele Mihai a înscris în cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană.

Bunătatea şi iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înţelepciunea lui a asigurat continuitatea identităţii noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al ţării. Regele nostru a fost o parte din fibra Statului român.

Prin întreaga sa viaţă, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu naţiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi.

Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleaşi principii şi sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

AFACERI DE LA ZERO