Politică

Primăria Capitalei va cumpăra 42 de autobuze electrice, din totalul de 100 stabilit în această vară

Primăria Capitalei va cumpăra 42 de autobuze electrice,...

Autor: Nicolae Oprea, Mediafax

14.12.2017, 21:31 179

Potrivit proiectului de hotărâre ce se va dezbate marţi, 19 decembrie, Primăria va achiziţiona „cu costuri minime” autobuzele electrice ce vor fi utilizate în centrul Bucureştiului.

„Din analiza documentaţiei tehnico-economice prima etapă poate fi sustenabilă din toate punctele de vedere – achiziţionarea a 42 de autobuze electrice cu costuri minime şi fără investiţii şi avize suplimentare. În vederea realizării măsurilor din Programul Integrat de Gestionare a Calităţii Aerului în Municipiul Bucureşti (…) Direcţia Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei consideră că aplicarea etapei I poate fi implementată pe trasee din zona centrală a Municipiului Bucureşti, trasee care pot fi identificate în urma realizării unui studiu de trafic / circulaţie”, se arată în proiect.

Cele 42 de autobuze ce urmează să fie introduse în Bucureşti fac pate dintr-un lot de 100 de autobuze, ce vor avea podea total coborâtă, vor avea instalaţie de ventilaţie, aer condiţionat şi încălzire, dar vor oferi şi facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi.

„Prin dotarea RATB cu un număr de maxim 100 de autobuze urbane electrice, cu podea total coborâtă, care vor fi dotate cu baterii de acumulatori şi baterii de supercapacitori, se va realiza reducerea noxelor în centrul Municipiului Bucureşti, deoarece autobuzul electric este `o` emisii poluante şi, de asemenea, se reduc zgomotul şi virbraţiile în zona centrală, se va asigura creşterea calităţii, respectiv aplicarea planului de calitate a aerului conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă şi reducerea impactului asupra mediului prin aplicarea acestui obiectiv operaţional”, se arată în proiectul de hotărâre votat în iulie de Consiliul General al Capitalei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO