Politică

Profesor Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al CNIPMMR: Înfiinţarea unui fond de investiţii este o necesitate pentru România, dar nu sub forma actuală

Profesor Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al...

Autor: Răzvan Botea

30.07.2018, 12:10 290

Înfiinţarea Fondului Suvern de Investiţii şi Dezvoltare este o necesitate pentru România, însă nu în forma actuală, care va avea un impact negativ asupra bugetului de stat. Pe lângă acest aspect, este nevoie de un plan de afaceri al fondului şi un studiu preliminar care să demonstreze necesitatea, oportunitatea şi fezabilitatea înfiinţării şi funcţionării unei asemenea entităţi, a spus prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al Consiliului Naţional al Întreprindeprilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), în cadrul unui eveniment al organizaţiei.

„Dacă facem o comparaţie între investiţiile din România şi investiţiile din alte ţări din  UE, e clar că ne aflăm mult sub media europeană. E clar că avem nevoie de un fond de investiţii, dar trebuie implementat corespunzator – trebuie să se facă pe baza legislaţiei actuale. Sub forma actuală nu-i văd nicio utilitate, este contra interesului naţional şi va crea găuri la bugetul de stat. Sub formă profesionista, este o necesitate”.

CNIPMMR a realizat un sondaj care a avut peste 300 de respondenţi, majoritatea fiind reprezentată de microîntreprinderi, dar şi IMM-uri şi întreprinderi mari. Sondajul, care vizează poziţia mediului de afeceri privind amnistia fiscală, a relevat faptul că aproape 8 din 10 respondenţi nu suţin această măsură, în timp ce 4 din 10 se declară interesaţi personal de amnistia fiscală.

„Au fost răspunsuri realiste şi responsabile din partea mediului de afaceri. Deşii unii respondenţi s-au declarat interesaţi de amnistia fscală, în cea mai mare parte răspunsurile au fost negative în ceea ce priveşte susţinerea acesteia”, a spus Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO