Politică

Protest în Bucureşti faţă de Codul Administrativ: "În acest fel limba maghiară devine oficială". Protestatarii au pornit în marş spre Universitate şi apoi Palatul Cotroceni. VIDEO

Autor: Petriana Condrut, Nicolae Oprea, Mediafax

29.07.2018, 18:30 153

Circa 200 de persoane protestează, la ora transmiterii ştirii, în Piaţa Constituţiei, faţă de adoptarea, în Parlament, a Codului Administrativ, implicit a prevederii privind desfiinţarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne în administraţia publică.

"Am venit din spirit de solidaritate cu românii din Harghita, Covasna, Mureş. Autoritatea statului va fi diminuată în această zonă din cauza Codului Administrativ, în instituţii va fi introdusă limba maghiară ca a doua limbă oficială", a declarat Maria Stoica, una dintre persoanele aflate în Piaţa Constituţiei, pentru MEDIAFAX.

Mai mulţi protestatari poartă costume populare şi au drapelul în mâini.

"Protestăm faţă de legiferarea limbii maghiare ca limbă oficială. În România să rămână limba oficială româna, atât", a spus un ploieştean, venit în Capitală la miting.

"Considerăm că suntem ultima fortăreaţă. Avem obligaţia de a apărea teritoriul românesc. Într-un an în care ar trebui să sărbătorim 100 de ani de Unire, am ajuns să sărbătorim prin dezbinare. Limba română e posibil să nu mai fie singura limbă oficială",a a afirmat un vasluian.

Acţiunea este organizată de Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures (FCRCHM) şi Asociatia “Calea Neamului”. Protestatarii vor pleca în marş pe direcţia Piata Unirii –Universitatii şi apoi Cotroceni, unde au şi un mesaj pentru preşedintele Klaus Iohannis.

"Protestul este generat de includerea, de catre iredentisti, pe fondul inculturii si incapacitatii politicienior nostri, prea preocupati de lupta pentru ciolan si de sfasierea reciproca, in chiar anul aniversarii Centenarului Marii Uniri, a unei prevederi in Proiectul de lege al Noului Cod Administrativ, care oficializaza limba maghiara in administratia a aproape jumatate din localitatile Tarii. Este un act care sfideaza, intr-un mod inadmisibil si fara precedent, Constitutia Romaniei! Scopul contestatarilor este de a-i atrage atentia presedintelui sas al Romaniei, in traditia lui Stephan Ludwig Roth, ca aici este Romania, stat national unitar, pentru infaptuirea caruia s-au sacrificat milioane de romani si ca promulgarea unei astfel de prevederi legislative echivaleaza cu o sinucidere politica imediata si fara drept de apel", se arată în mesajul prin care a fost anunţat mitingul.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind Codul administrativ, în calitate de for decizional, în data de 9 iulie. Printre prevederile proiectului legislativ se numără eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în prefecturi, primării, consilii judeţene şi locale, dar şi cum vor fi montate plăcuţele bilingve.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO