Politică

PSD incepe demersurile pentru eliminarea imunitatii demnitarilor

20.08.2008, 19:29 14

Biroul Permanent National al PSD a aprobat ieri in unanimitate inceperea demersurilor pentru adoptarea reglementarilor legislative care sa duca la eliminarea imunitatii demnitarilor si la depolitizarea justitiei, propunere facuta de Mircea Geoana la inceputul saptamanii. Demersurile in acest sens vor fi declansate de social-democrati la inceputul sesiunii parlamentare de toamna, iar de formularea propunerii se va ocupa un comitet din care vor face parte Adrian Nastase, Victor Ponta, Titus Corlatean, Bogdan Niculescu Duvaz si Valer Dorneanu. PSD va milita, de asemenea, pentru urgentarea adoptarii in Senat a modificarilor la Legea CSM care vizeaza numirea in functii de conducere a procurorilor la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Conform unor surse social-democrate, PSD va propune si modificarea Legii raspunderii ministeriale. Propunerea lui Mircea Geoana a fost criticata de partide, dar a intampinat opozitii si in interiorul PSD. Presedintele de onoare al PSD Ion Iliescu a declarat, potrivit cotidianului Gandul, ca la partid nu s-a discutat despre ridicarea imunitatii demnitarilor si a apreciat ca "are si imunitatea logica ei".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO