Politică

Rectificare bugetară la PMB: Aproape 100 de milioane de lei de la spitale se întorc la buget

Rectificare bugetară la PMB: Aproape 100 de milioane de...

Autor: Nicolae Oprea

19.12.2017, 09:16 105

Potrivit proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi a CGMB, privind rectificarea bugetară pe anul 2017, mai multe instituţii subordonate Municipalităţii au solicitat suplimentarea sau diminuarea subvenţiei de la bugetul local.

Astfel, potrivit documentului, instituţia de la care se vor întoarce banii cei mai mulţi, dacă proiectul va fi votat, este ASSMB, care are în administrare 18 spitale în Capitală.

„Nu este vorba de o tăiere, ci de faptul că aceşti bani nu au fost cheltuiţi. Vor fi luaţi de acolo şi vor fi duşi în alt capitol bugetar, de exemplu în rezerve. Sunt mai multe aspecte în ceea ce priveşte această sumă de 100 de milioane de lei. O parte sunt bani de la personal, adică nu au avut personal suficient ca să plătească salariile, iar pe de altă parte, spitalele nu au reuşit să facă investiţii în infrastructură. O altă sumă vine din faptul că nu au cumpărat medicamente. Cu alte cuvinte, au avut banii pe mână şi nu au fost în stare să-i cheltuie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălin Deaconescu, consilier PNL în cadrul CGMB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO