Politică

REPORTAJ de pe AUTOSTRADA care se termină iarna viitoare: Transporturile trec de la "iarna nu-i ca vara" la "Autostrada nu e farmacie"

REPORTAJ de pe AUTOSTRADA care se termină iarna viitoare: Anca Boagiu trece de la "iarna nu-i ca vara" la "Autostrada nu e farmacie"

Autor: Loredana VOICULESCU

03.09.2011, 14:21 1666

"Doamna ministru a tot venit aici, pe şantier. În general, sâmbăta ne pomeneam cu ea", zâmbeşte unul dintre cei care lucrează pe şantierul centurii ocolitoare a Constanţei, la km 13.
Flancată de europarlamentarul PDL Traian Radu Ungureanu, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a vizitat vineri stadiul lucrărilor pe autostrada către mare.

"Ce sunt lisele? Vor exista şi puncte de asistenţă şi de servicii?", îşi exprimă curiozitatea Traian Ungureanu, care este interesat şi de "soluţia tehnică" folosită de constructor. Primeşte imediat răspunsuri detaliate din partea şefului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, care adaugă că în prezent muncitorii sunt nevoiţi să schimbe zilnic opt lise - barele metalice orizontale, de o parte şi de alta a drumului - "îndoite" de şoferii neatenţi.

Întrebată de gândul despre vizita pe şantier a colegului său de partid, Boagiu a răspuns că Ungureanu este interesat de prezentarea modului de utilizare a banilor europeni pentru proiecte de infrastructură.

Până la mare, pe autostradă, de la sfârşitul anului 2012

Cu acest prilej, ministrul Transporturilor a dat românilor o veste bună: până la sfârşitul anului viitor se va putea circula de la Bucureşti la Constanţa în regim de autostradă. Boagiu a spus că săptămâna viitoare va fi definitivat procesul de evaluare a ofertelor depuse pentru cei 20,5 kilometri ai tronsonului Cernavodă-Medgidia.

Pe de altă parte, Anca Boagiu a ţinut să îi laude pe constructori. "Faptul că astăzi, deja, din Constanţa o bună parte din trafic s-a mutat pe centură şi că pe 30 septembrie cei 21 de kilometri vor fi finalizaţi la patru benzi, demonstrează că dacă vrei cu adevărat se poate şi că nu este cazul să criticăm tot timpul. Echipa de aici este o echipă care merită să fie lăudată", a spus Boagiu.

"Autostrada nu este farmacie"

"Am să spun un lucru care nu place, dar cu care trebuie să ne obişnuim. Autostrada nu este farmacie. Nu pui în creuzet substanţe şi au ieşit pastilele. Proiectele de drumuri necesită timp pentru a fi construite. Termenele impuse şi respectarea lor ne demonstrează că ne apropiem de o normalitate în privinţa construcţiilor de autostrăzi în România", a mai arătat Boagiu.

Pe tronsonul Medgidia-Constanţa lucrează companiile Astaldi şi Max Boegl, investiţia fiind de 211 milioane de euro, de la Banca Europeană pentru Investiţii şi de la bugetul de stat. Citiţi reportajul intergral pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO