Politică

Reprezentanţi ai misiunilor diplomatice vor vizita mai multe secţii de votare din Bucureşti

Reprezentanţi ai misiunilor diplomatice vor vizita mai...

Autor: Dorin Oancea

27.09.2020, 10:23 42

Reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, ȋnsoţiţi de reprezentanţi din cadrul AEP, vor vizita mai multe secţii de votare din Bucureşti, în diverse momente ale zilei, inclusiv la deschiderea şi închiderea votării, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă. 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) organizează un Program electoral de observare a alegerilor locale, cu participare internaţională.

Au răspuns invitaţiei Autorităţii ambasadori şi oficiali ai diplomaţiei din Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Haşemit al Iordaniei, Thailanda, Tunisia, Canada, Turcia, Ungaria, Georgia, Azerbaidjan, Republica Moldova, Armenia, Indonezia, precum şi un reprezentant din partea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

Din cauza restricţiilor legate de transportul internaţional şi ţinând cont de lista statelor aflate ȋn zona roşie de infectare cu COVID-19, la acest program au fost transmise invitaţii doar ambasadelor străine în România şi organizaţiilor internaţionale care au birouri regionale în ţara noastră.

Autoritatea a luat toate mӑsurile pentru respectarea regulilor de sănătate publică, atât pentru prevenirea infectării participanţilor, cât şi a persoanelor cu care aceştia vor interacţiona pe durata programului electoral.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO