• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Politică

Sănătate: Coplata şi modificări la medicii de familie şi spitale

Foto Octav Ganea

Autor: Ioana David

02.04.2013, 00:04 141

Introducerea coplăţii la spitalele de stat, modificări în modul de finanţare a spitalelor publice şi private şi iniţiative de reorganizare a direcţiilor de sănătate publică sunt principalele direcţii care au marcat mandatul de până acum al lui Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii.

La scurt timp de la instalarea în fotoliul de ministru, Nicolăescu a renunţat la ideea unui nou proiect de lege în domeniu, care era deja lansat în dezbatare publică, pentru a adopta varianta mai rapidă a modificării legislaţiei actuale.

Cele mai importante decizii ale sale au intrat în vigoare de la 1 aprilie odată cu noul contract-cadru (documentul care stabileşte condiţiile acordării asistenţei medicale) şi au inclus atât medicii de familie, cât şi spitalele de stat şi private.

Cea mai vizibilă dintre schimbări este introducerea coplăţii la externarea din spitale, care este cuprinsă între 5 şi 10 lei. Deşi trebuie să fie aplicată de la 1 aprilie, există anumite spitale care încă nu o percep.

Alte modificări la spitalele de stat prevăd ca unităţile mai mari, care realizează operaţii complexe, să primească mai mulţi bani pentru fiecare caz rezolvat în detrimentul celor mai mici.

Nici spitalele private nu au scăpat şi vor fi nevoite să plătească contravaloarea serviciilor pentru cei care trimit pacienţi la stat. Totodată, într-un judeţ, privaţii nu vor putea să intre în contract cu casa de sănătate pentru mai mult de 5% din numărul total de paturi.

De la 1 aprilie, medicii de familie sunt plătiţi în funcţie de numărul pacienţilor înscrişi pe liste în proporţie de 70% şi de 30% pentru servicii (până acum procentul era de 50-50%).

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect de lege privind reorganizarea direcţiilor de sănătate publică şi a anunţat că urmează un proiect similar pentru casele de asigurări de sănătate.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107