Politică

Secretarul de stat, Raed Arafat, despre pacienţii care nu au coronavirus: O proteză de şold poate aştepta, un infarct, nu

Secretarul de stat, Raed Arafat, despre pacienţii care...

Autor: Laura Buciu

12.04.2020, 17:40 821

Secretarul de stat Raed Arafat a explicat, la emisiunea „Marius Tucă Show” modul cum intervine medicul pentru o urgenţă: „O proteză de şold poate aştepta, un infarct nu!”.

Mulţi români se întreabă ce face dacă are nevoie de un medic, pentru că dacă merg la spital şi nu suferă de o afecţiune gravă, trebuie să aştepte. Raed Arafat a explicat situaţia pacienţilor într-o ediţie specială a emisunii „Marius Tucă Show”.

„Dacă poţi aştepta tratamentul este mai bine pentru că nu te expui şi nu îi expuni nici pe alţii. Decizia nu o ia Arafat, ci medicul care tratează. El decide dacă un caz trebuie tratat acum sau dacă poate să mai aştepte 3-4 săptămâni. Dau aici exemplul unei proteze de şold. O proteza de sold poate fi lăsată în aşteptare şi două sau trei luni”, a spus Arafat.

Potrivit lui Arafat, o proteză de şold poate aştepta, dar un infarct, nu.

„Poţi fi reprogramat pentru o proteză de şold faţă de un infarct pentru care trebuie internare. O tumoră care face presiune la nivel cerebral trebuie operată. La fel ca şi o tumoră cu o evoluţie rapidă. Aici cazurile sunt clare şi medicul trebuie să decidă”, a mai spus Raed Arafat.

Această măsură a fost luată pentru a evita supraaglomerarea spitalelor şi nu numai.

„Ne trebuie capacitate de internare suplimentară. Dacă spitalele sunt pline de cazuri care nu sunt prioritare punem în risc viaţa celor care sunt în spital pentru că vor fi internaţi şi pacienţi care au COVID-19. (...) Pentru personalul sanitar e foarte important, ca şi pentru pacienţi , să nu avem capacitatea spitalului la maximum. Atunci într-adevar e riscul sa intre virusul în spitalul respectiv”, a explicat secretarul de stat MAI.

Arafat a mai subliniat că aproape fiecare spital din ţară va fi în situaţia de a trata cazuri de coronavirus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO