Politică

Şeful UE, la 7 ani de la semnarea Tratatului de aderare: Nu ne putem imagina o Uniune Europeană fără România

Şeful UE, la 7 ani de la semnarea Tratatului de aderare: Nu ne putem imagina o Uniune Europeană fără România

Autor: Iulian Anghel

26.04.2012, 00:03 362

La exact şapte ani de când România şi Bulgaria au semnat, într-o ceremonie emoţionantă pentru cele două ţări, la abaţia Neumumunster din Luxemburg, Tratatul de aderare la UE (25 aprilie 2005), preşedintele Consiliului Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, s-a aflat ieri la Bucureşti unde, pentru prima dată de când deţine această poziţie atât de înaltă, a ţinut primul său discurs în faţa Parlamantului României.

Şeful Consiliului UE (aflat pentru a treia oară în România) a fost primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu, iar premierul Mihai Răzvan Ungureanu a oferit un dineu în onoarea sa.

Fotografiile de epocă îl înfăţişează pe preşedintele Traian Băsescu şi pe premierul Călin Popescu-Tăriceanu semnând Tratatul de aderare, flancaţi fiind de Mihai Răzvan Ungureanu, premier, atunci ministru de externe şi de Leonard Orban care avea să devină primul comisar european al României.

Rompuy nu era atunci proeminentul politician de astăzi, care, în timpul crizei, a reuşit, deseori, să armonizeze punctele de gravă divergenţă. Era un politician flamand, dar ieri în Parlament a rostit un discurs pe care îl auzim din ce în ce mai rar: "Nu ne putem imagina o Uniune Europeană fără România".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO