Politică

Senatorul Valentin Dinescu a murit in urma unui infarct

14.01.2008, 17:59 51

Senatorul PRM Valentin Dinescu (52 de ani) a murit la sfarsitul saptamanii la Borsa, judetul Maramures, unde isi petrecuse sarbatorile, cauza cea mai probabila a decesului fiind un stop cardiac, a declarat George Stefanescu, directorul spitalului din Borsa. Potrivit sursei citate, parlamentarul a fost adus la spital de urgenta, sambata, in jurul orei 6.00, fara semne vitale, iar timp de o ora s-a incercat resuscitarea sa, insa manevrele nu au avut succes, iar medicii au fost nevoiti sa declare decesul. O echipa de legisti din Baia Mare sau Sighetul Marmatiei se va deplasa in cursul zilei la Borsa, pentru efectuarea necropsiei. Mircea Mihordea, fost senator PRM de Maramures, a declarat ca Valentin Dinescu s-a stins din viata in bratele lui. Potrivit acestuia, Valentin Dinescu avea probleme cardiace, iar in urma cu doi ani suferise un infarct. Senatorul Valentin Dinescu s-a nascut la 25 decembrie 1955. El a fost ales in circumscriptia Timis, pe listele Partidului Romania Mare, aflandu-se la al doilea mandat de senator. Era presedintele Comisiei Economice, Industrii si Servicii din Senat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO