Politică

Sorin Grindeanu a plecat la Palatul Victoria unde va aştepta decizia PSD

Premierul Sorin Grindeanu le-a spus colegilor, miercuri seara, că vor să-i ”dea” guvernul preşedintelui Klaus Iohannis, după ce, în iarnă, l-au ”trezit” cu OUG 13, premierul apreciind că în ultimii 20 de ani nu a avut parte de o campanie mai agresivă ca cea cu care s-a confruntat în ultima lună.

”A fost OUG 13 şi nu aţi făcut nimic. Eraţi aceeaşi în CEx. L-am trezit pe Klaus Iohannis cu ordonanţa de urgenţă 13. Acum îi daţi guvernul, de ce?!”, le-a spus Sorin Grindeanu liderilor social-democraţi, potrivit unor surse din interiorul PSD.

Şeful Executivului i-ar fi cerut demisia liderul PSD Liviu Dragnea şi a spus că va renunţa la funcţia de şef al Guvernului doar dacă preşedintele ţării va nominaliza tot un premier social democrat.

Mai mult, Grindeanu i-a reproşat lui Dragnea că dacă Executivul său nu este unul performant, atunci i se datorează în egală măsură, fiind liderul formaţiunii care a dat miniştrii.

Premierul i-a mai întrebat pe membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD cine a făcut raportul, afirmând că este prima oară când îl vede.

”În 20 de ani nu am avut campanie atât de agresivă cum am avut în ultima lună”, le-a mai spus Grindeanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO