Politică

Traian Băsescu a venit luni la Palatul Cotroceni

Traian Băsescu a venit luni la Palatul Cotroceni

Autor: Departamentul Politic

09.07.2012, 11:06 2049

Autoturismul preşedintelui suspendat a fost însoţit de un autoturism al SPP.

Traian Băsescu a mers la Palatul Cotroceni şi în zilele de sâmbătă şi duminică.

Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte, vineri seară, de Parlament, cu 256 de voturi "pentru". El a atacat decizia la CC, menţionând că face acest lucru pentru a epuiza şi ultima cale de atac.

Curtea Constituţională se întruneşte, luni, la ora 14.00, pentru a constata existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României, potrivit articolului 11, punctul B, litera b, din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CC.

Curtea Constituţională va comunica apoi cele constatate Parlamentului şi Guvernului.

Referendumul privind decizia de revocare din funcţie a lui Traian Băsescu urmează să aibă loc în 29 iulie.

Băsescu îşi începe ultima campanie electorală: este demis sau învinge iar

Interimatul funcţiei este preluat de către preşedintele Senatului, George Crin Laurenţiu Antonescu, fapt ce trebuie constatat şi de către CC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO