Politică

Trei premieri, patru guverne, 79 de miniştri cu portofoliu. Cu ce ne-am ales în ultimii patru ani?

Trei premieri, patru guverne, 79 de miniştri cu portofoliu. Cu ce ne-am ales în ultimii patru ani?

Autor: Iulian Anghel

05.12.2012, 00:08 832

Patru guverne (două con­duse de Emil Boc, primul susţinut şi de PSD) şi trei prim-miniştri a avut Ro­mânia în patru ani: Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta. Puteam enumera aici un alt nume, dacă "nu se răzgândea": Theodor Stolojan. Pentru că Stolojan a fost prima propunere a preşedintelui Traian Băsescu pentru fotoliul de premier, după alegerile din iarna lui 2008 câştigate de PSD la număr de voturi şi de PDL la număr de mandate parlamentare. Stolojan a acceptat iniţial să conducă guvernul şi apoi a renunţat. Nu putea, a spus el, să fie stăpân pe decizii de vreme ce Guvernul urma să fie controlat politic de marea alianţă dintre PSD şi PDL - ea însăşi un montaj bizar şi neaşteptat între două partide politice care până atunci se duşmăniseră de moarte. PDL care câştigase mai multe mandate parlamentare (deşi PSD câştigase mai multe voturi - aici şi-a dovedit bizareria noua lege a votului uninominal) a numit premierul (după ce Stolojan a renunţat) în persoana lui Emil Boc, primar al Clujului la acea vreme şi preşedinte al PDL. Mariajul cu PSD - condus atunci de Mircea Geoană (care a devenit preşedinte al Senatului, adică numărul doi în ierarhia statului) - nu a ţinut însă decât nouă luni. De fapt, aceste campanii electorale au paralizat, practic, ţara exact în momentele în care era mai multă nevoie de luciditate.

În a doua parte a lui 2008, liberalii aflaţi la guvernare au amânat măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, deşi criza se instalase în ţară. Anul 2009 a fost un an pierdut pentru consolidarea fiscală şi pentru reevaluarea funcţionării statului pentru că urma campania pentru prezidenţiale (sfârşitul anului). Când, electoral, ţinteşti cu precădere voturile celor peste un milion de bugetari (care au şi familii, deci alţi votanţi este dificil) este greu să faci ordine în aparatul de stat. Ce a urmat în 2009 ştim: primul Guvern demis în urma unei moţiuni de cenzură (primul guvern Boc, în toamna lui 2009) după ieşirea PSD de la guvernare, o criză prelungită de trei luni în care nu s-a făcut nimic, guvernul fiind nu doar fără puteri, dar şi fără dorinţa de a supăra pe cineva. O lălăială de un an întreg cu promisiuni de reduceri de cheltuieli ale statului, de reformare a aparatului bugetar care a contribuit alături de alţi factori la căderea economică dramatică de 7,1%.

De la 800 km de autostradă promişi…

În campania electorală pentru legislative, partidul lui Emil Boc, PDL, promitea 800 km de autostradă în mandatul lui viitor. Ce a avut după trei ani: sub 100 km de autostradă. A acordat, în schimb, pensia minimă garantată (tot o promisiune electorală) ce avea să apese în plus asupra bugetului consolidat, ceea ce a condus, alături de alte cauze, la mijlocul lui 2010, la majorarea TVA de la 19% la 24% şi la tăierea salariilor bugetarilor cu 25%. Derapajele nu s-au oprit aici: recalcularea pensiilor speciale a avut un efect pervers: ele au majorat cu o treime deficitul fondului de pensii în loc să-l scadă. A fost tot un derapaj politic, până la urmă. Pentru că ministrul apărării era Gabriel Oprea, de la UNPR (partid rupt din PSD după alegerile parlamentare) care a bătut cu pumnul în masă: pensiile militarilor nu scad! Or, şi Traian Băsescu şi Emil Boc ştiau că Guvernul nu poate supravieţui fără UNPR, oportunistul partid pe care îl găsim acum în braţele puterii useliste.

… la eliminarea din schemă

Lucrurile s-a răzbunat însă. Pentru că UNPR - format din parlamentari fugiţi în marea lor parte din PSD, atraşi în barca puterii pedeliste cu promisiuni şi funcţii -, a trădat încă o dată în primăvara acestui an. A asigurat vreme de trei ani şubreda majoritate parlamentară a Guvenului Boc, dar a schimbat tabăra în mandatul lui Ungureanu la Victoria când a fost clar pentru mai toată lumea că barca PDL se scufundă. Aşa a ajuns Victor Ponta premier când se aştepta mai puţin pentru că, deşi au făcut grevă parlamentară şi mult scandal în timpul protestelor de stradă din iarnă şi câteva luni după, vocala galerie a USL nu se aştepta, dar nici nu se dădea de ceasul morţii să ajungă la guvernare în acest an. Dar a venit iarna de coşmar a lui 2012 pentru Emil Boc. Cel care se credea atotputernic şi guverna prin angajări de răspundere în cascadă (pentru că nu avea majoritate parlamentară solidă) a trebuit să-şi înainteze demisia în 6 februarie. Fuseseră mişcările de stradă, iar PDL vedea că se scufundă încet şi pe măsură ce alegerile se apropiau. Nu a fost niciodată clar când a fost pusă la cale strategia aducerii lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea guvernului - în acel februarie teribil sau mult mai devreme aşa cum avea să susţină, mai apoi, preşedintele Traian Băsescu. Cert este că în vreme ce munţii de zăpadă sufocau România, iar mii de oameni tremurau în trenurile înţepenite în mijlocul câmpurilor ţara rămânea fără Guvern. Dar "spionul" de la SIE, figura hotărâtă şi mintea şlefuită care trebuia să mai recupereze ceva din majorul deficit de imagine în care plonjase PDL, nu a rezistat la Palatul Victoria decât până la finalul lunii aprilie, când a fost trântit în Parlament cu sprijinul major al "prietenilor" din UNPR şi al fugarilor democrat-liberali.

Noua eră a "banditismului" politic

Astfel începea "noua eră" a luptelor politice care avea să culmineze în vară cu spulberarea PDL din administraţie, în alegerile locale, cu suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu, cu lungul scandal din jurul referendumului pentru demiterea şefului statului, cu atacul fulger al noii puteri asupra unor instituţii, cu intervenţia cancelariilor occidentale într-un scandal politic intern şi, în final, cu un extrem de controversat vot, insuficient pentru înlăturarea preşedintelui.

Lupta pentru putere - o luptă brutală - este constanta acestor ani. Scandalurile cele mai puternice au flancat, practic, aceşti 4 ani, s-au umflat până la explozie în 2009 şi 2012. Anul 2009 a debutat uşor - se părea că dincolo de campania electorală guvernarea va merge de bine, de rău pentru că era un an extrem de greu - şi s-a finalizat dramatic, cu câteva luni înainte de campania electorală pentru prezidenţiale. Guvernul Boc (primul) a fost din istoria postdecembristă trimis acasă de Parlament. Dar nu a plecat. Băsescu a ţinut bine hăţurile şi, după ce l-a învins la mustaţă pe Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale, l-a numit din nou pe demisul Boc în fruntea Guvernului. Anul 2012 a început cu protestele de stradă, a continuat cu demisia lui Boc şi instalarea lui Ungureanu la Guvern, apoi cu demiterea lui Ungureanu de către Parlament şi venirea lui Ponta, cu suspendarea lui Băsescu şi sfârşeşte într-un potop de înjurături. Anii 2009 şi 2012 sunt, practic, ani pierduţi, pentru că deciziile şi iniţiativele guvernamentale au fost practic blocate de lupta politică şi de campania elec­torală.

Privatizările au eşuat, înlăturarea risipei din companiile de stat a eşuat. Între aceşti doi ani avem alţii doi care au părut mai calmi, dar în care iniţiativele care au fost cum nu se poate mai nefericite, chiar dacă au avut justificările lor la acea vreme - prima dintre ele fiind chiar majorarea TVA şi tăierea sa­lariilor bugetarilor.

Privită chiorâş, în Occident, huită de unii, cu banii europeni "luaţi", cu uşa Schengen trântită în nas, cu oameni bolnavi de neîncredere, România intră în alegeri stoarsă de puteri. Justiţia mai arestează sau mai condamnă pe ici, pe colo câte un demnitar (cazul lui Adrian Năstase este cel mai răsunător), dar România nu scapă de blamul co­rup­ţiei, de bă­nuială că din­colo de arti­ficiul fra­zelor meşte­şu­gite ale oa­menilor ei po­litici inte­re­sele per­sonale fac legea.

România este mo­nitorizată de Co­misia Europeană pe justiţie şi la 7 ani de la aderarea la UE, ceea ce îi subminează forţa şi cuvântul în cadrul instituţiilor Uniunii. Aderarea la Spaţiul Schengen (o decizie politică) este amânată. Preşedintele care şi-a făcut un ţel din aderarea la Schengen în acest al doilea mandat al său înre­gistrează aici un uriaş eşec. Iar Ro­mânia pierde în între­gul ei ca urmare a eşecului clasei ei politice.

Toate acestea se văd nu doar pe plan intern. Comentariile analiştilor străini sunt relevante.

Zilele trecute, agenţia Bloomberg arăta că România are nevoie ca alegerile parlamentare de duminică să pună capăt războiului politic dintre liderii politici, altminteri riscă să se confrunte cu declinul monedei, obligaţiunilor şi investiţiilor.

Ţara cu cei mai mulţi premieri începând din 1990 în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, condusă doar în acest an de 3 guverne (77 de miniştri cu portofolii au avut guvernele din ultimii 4 ani) întârzie, astfel, planurile de a consolidare a economiei şi a justiţiei. Investiţiile străine directe au scăzut puternic, la 1,1 mld. euro în primele nouă luni ale acestui an, de la nivelul record de 9,5 mld. euro în 2008, iar leul se situează aproape de minimul istoric.

Încrederea investitorilor a scăzut, alimentând majorarea costurilor de împrumut şi împingând leul la un minime istorice faţă de euro la începutul lunii august.

"Nu cred că actuala coaliţie de guvernare este conştientă de pericolele cu care se confruntă. (Incertitudinea, n.r.) afectează investiţiile străine, întrucât companiile devin foarte suspicioase privind prezenţa într-o ţară în care nu ştiu la ce să se aştepte", spune, pentru Bloomberg, Michael Taylor, analist la Oxford Analytica.

Dar aceste lucruri le-au observat şi le-au amendat oamenii de afaceri, economiştii şi antreprenorii români de ani de zile şi, mai ales, în acest ultim an exploziv. Cu ce ecou? Zero. Niciun plan de viitor credibil nu a fost lansat pănă acum. Ţara trăieşte pe datorie (a fost obligată în 2009 să ia cel mai mare împrumut din istoria, 20 mld. euro de la FMI, BM şi UE) care s-a triplat în ultimii ani. Creşterea economică nu vine, investiţiile, atâtea câte sunt, nu se văd în mai nimic, infrastructura este la pământ. De aici un sentiment general de neputinţă care paralizează şi mai mult iniţiativa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO