Politică

Turcan: Premierul are un discurs ceauşist, naţionalist, anti-economic şi anti-european

Turcan: Premierul are un discurs ceauşist, naţionalist,...

Autor: Adrian Ilie

10.11.2017, 16:36 94

”Premierul Tudose distruge grav credibilitatea României. Pentru neputinţa şi nepriceperea propriului său Guvern şi-a găsit un duşman: multinaţionalele! Premierul are un discurs ceauşist, naţionalist, anti-economic şi anti-european. La ultima remaniere guvernamentală a demonstrat clar că este un simplu executant al ordinelor Dragnea-Vâlcov! Prin astfel de «executări» face însă foarte mult rău României”, susţine Raluca Turcan, într-un comunicat remis presei vineri.

Prim-vicepreşedintele PNL i-a cerut şefului Executivului să dea răspuns la o serie de întrebări referitoare la relaţia dintre Guvern şi agenţii economici.

”Şantajează oare premierul Mihai Tudose unele companii private? Să spună care sunt companiile cu probleme pentru care aruncă în haos toţi agenţii economici corecţi din economia românească. Urmăreşte oare premierul ceva necurat prin repetatele «avertismente» publice pe care le transmite? (...) Încurajează oare această retorică naţionalistă şi retrogradă a premierului, a PSD-ALDE, atragerea de investitori străini?”, întreabă Turcan.

Premierul Mihai Tudose l-a acuzat, joi, pe Bogdan Hossu, preşedintele confederaţiei sindicale Cartel Alfa, că s-a transformat în lider sindicat al bancherilor şi al unor oameni de afaceri ”care vor să scoată bani din ţară”, fără a plăti impozite în România.

”Apreciem faptul că oamenii de bună-credinţă şi liderii de sindicat nu s-au lăsat păcăliţi de «fostul» lor coleg, Bogdan Hossu. Acesta, mai nou, s-a transformat în liderul de sindicat al bancherilor şi al unor oameni de afaceri, care vor să scoată bani din ţară, fără să plătească impozite statului român, adică nouă, românilor, pentru sănătate, educaţie, infrastructură”, a afirmat, într-o postare pe Facebook, Mihai Tudose.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO