Politică

Victor Ponta, ales preşedinte al Pro România: Nu voi candida la prezidenţiale

Victor Ponta, ales preşedinte al Pro România: Nu voi candida la prezidenţiale

Autor: Maria Stan, Mediafax

21.10.2018, 14:37 176

Victor Ponta a fost ales preşedinte al Pro România la primul Congres Naţional al partidului. La finalul evenimentului acesta a declarat că va deschide lista candidaţilor, la alegerile europarlamentare, însă se va retrage ulterior, precizând că nu se va înscrie în cursa pentru prezidenţiale.

"Voi fi chiar locul 1 pe listă la europarlamentare, însă doar ca să încurajez colegii. Eu voi rămâne în Bucureşti, epntru că proiectul meu este să merg la Iaşi, Craiova şi alte oraşe pentru a construi la nivel naţional", a declarat Ponta, într-o intervenţie pentru România TV, la finalul Congresului Pro România care a avut loc duminică la Romexpo.

Întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a răspuns: "Nu. Pe mine nu. O să luăm aşa serios toată această construcţie, dar vom avea un candidat cu care eu, Victor Ponta, mă voi mândri şi dacă PSD rămâne în situaţia actuală, cred că vom intra în turul doi. Candidatul va fi un om competent şi mult mai activ decât preşedintele actual (chestionat dacă va fi bărbat sau femeie candidatul Pro România la prezidenţiale - n.r.)".

Candidaţii pentru alegerile europarlamentare din 2019 ai formaţiunii vor fi anunţati la o dată ulterioară.

Victor Ponta a fost ales pentru funcţia de preşedinte al Pro România cu 871 voturi "pentru", 5 fiind anulate. În total au fost exprimate 876 de voturi. În funcţiile de Prim-vicepreşedinte ai formaţiunii au fost aleşi Daniel Constantin, Sorin Câmpeanu şi Nicolae Bănicioiu.

Pro România s-a reunit, duminică, la Romexpo, în primul Congres naţional al formaţiunii, pentru a-şi alege conducerea partidului. Congresul a fost precedat de mai multe dezbateri cu societatea civilă, parteneri sociali şi mediul academic.

Pentru funcţia de preşedinte al Pro România, Victor Ponta a fost singurul candidat.

Primarul PSD al Sectorului 3 din Bucureşti, a fost şi el prezent la Congresul Pro România. Acesta le-a vorbit membrilor de partid că este "trendy" să fii anti-naţionalist iar "dacă vorbeşti de rău România la Bruxelles e aşa un act de fineţe. Eşti modern".

Robert Negoiţă s-a numărat printre contestatarii lui Liviu Dragnea la şefia PSD, alături de Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu. După ce Dragnea a primit votul de încredere la preşedinţia partidului, în CEx-ul din 21 septembrie, Negoiţă a spus, întrebat fiind dacă i-a cerut demisia liderului PSD, că "în cadrul CEx nu neapărat. Am fost într-un cadrul colegial. Am discutat. E pentru prima dată când am discutat deschis, când a fost o dezbatere reală".

La Congresul Pro România a fost adoptat noul statut al partidului. Totodată, fostul premier Victor Ponta le-a prezentat colegilor săi în cadrul congresului aplicaţia lansată "Pro România".

AFACERI DE LA ZERO