• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Politică

Viorca Dăncilă, despre greşelile gramaticale: Unii îmi numără virgulele. E o presiune imensă

Viorca Dăncilă, despre greşelile gramaticale: Unii îmi numără virgulele. E o presiune imensă

Autor: Petriana Condrut, Mediafax

31.08.2018, 18:20 346

Premierul Viorca Dăncilă a făcut, vineri, la Mamaia, referire la criticile la adresa sa cu privire la greşelile gramaticale pe care le face, spunând că presiunea este una imensă şi greşelile vin pe fondul oboselii.

"Am fost descumpănită de virulenţa atacurilor lansate asupra mea. Am înţeles cu timpul că cei mai înverşunaţi adversari care îmi numără virgulele şi greşelile nu au altceva de criticat şi se limitează la aceste lucruri. Da, poate că am greşit, este o presiune imensă, este oboseală imensă, încercăm să facem mult şi de multe ori pe fondul oboselii am făcut greşeli, dar nu voi greşi niciodată în deciziile pentru România şi români şi cred că asta e important. Iar faptul că nu am greşit e reliefat de drumul bun pe care merge economia românească, de deciziile pe care le-am luat, de implicarea fiecărui coleg, de implicarea tuturor, pentru că toate aceste lucruri se fac în echipă, le-am discutat şi hotărât împrreună",a spus Viorica Dăncilă, la Mamaia.

În timpul discursului, premierul a numit România şi românii ca fiind lucruri.

"În cadrul proiectelor importante pentru România am încercat să aduc toate instituţiile şi partidele politice. Am crezut şi cred că pot să ies din acest joc al urii. România şi românii sunt lucruri care trebuie să fie respectate atât pe plan intern cât şi extern", a mai spus Dăncilă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470