Politică

Viorel Hrebenciuc, pe lista românilor care şi-au ascuns banii în Elveţia

Viorel Hrebenciuc, pe lista românilor care şi-au ascuns...

Autor: Andrei Luca POPESCU

10.02.2015, 14:26 4069

Viorel Hrebenciuc este unul dintre clienţii filialei elveţiene a băncii HSBC, unde românii au conturi de peste 1,3 miliarde dolari. El împărţea contul cu omul de afaceri Robert Deutsch, personaj cheie în afacerea Megapower, în urma căreia statul român a pierdut peste 11 milioane de dolari, conform RISE Project. Dosarul Megapower a fost anchetat de premierul Victor Ponta, pe vremea când lucra ca procuror, scrie Gandul.

Filiala elveţiană a băncii britanice HSBC a găzduit conturi secrete care depăşesc 100 de miliarde de dolari, până în 2007, care aparţin unor vedete, persoane publice, diplomaţi şi judecători, dar şi unor traficanţi de arme, intermediari ai dictatorilor din lumea a treia şi ai altor infractori. Banca din Elveţia îi încuraja pe aceştia să îşi ascundă banii de autorităţile din ţările lor, pentru a scăpa de taxe sau de rigorile justiţiei. 219 persoane şi firme din România sau cu legături cu ţara noastră au depus peste 1,3 miliarde de dolari la banca elveţiană, începând cu 1974 până în 2007, printre aceştia numărându-se şi foşti sau actuali politicieni. Cel mai mare cont românesc de la banca elveţiană conţine peste 800 de milioane de dolari.

Conform RISE Project, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, arestat împreună cu fiul său Andrei în Dosarul Retrocedărilor ilegale de păduri, a avut un profil bancar la filiala elveţiană a HSBC, care reunea două conturi bancare. La aceste conturi aveau acces şi soţia sa, Letiţia, precum şi fiul lor, Andrei Hrebenciuc.

Citiţi mai mult pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO