Politică

Viorica Dăncilă a început campania de strângere de semnături pentru prezidenţiale în Satu Mare

Viorica Dăncilă a început campania de strângere de...

Autor: Departamentul Corespondenţi

25.08.2019, 18:24 66

Viorica Dăncilă a început campania de strângere de semnături, duminică, în comuna Raşca, judeţul Satu Mare, spunând că a ales să facă acest lucru pentru că a vizitat zona de multe ori şi a găsit oameni primitori. Dăncilă a afirmat că va avea discuţii, luni, cu Călin Popescu Tăriceanu.

„Am promis că voi merge în nord, în sud, în est şi vest, în toate localităţile României, cât îmi va permite timpul. Cunosc această zonă, am fost de nenumărate ori aici, cunosc oamenii de aici, oameni foarte calzi, primitori şi am ales ca astăzi să încep strângerea de la Racşa”, a spus Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale.

Dăncilă a mai spus că nu a avut nicio discuţie cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cu care va vorbi, luni, într-o şedinţă a coaliţiei, în care vor fi lămurite mai multe aspecte.

„Nu am luat în calcul acest lucru (o eventuală plecare a ALDE de la guvernare – n.r.), nu am fost anunţaţi de către partenerii noştri de coaliţie că vor să iasă de la guvernare. De ce facem alt scenariu în condiţiile în care suntem încă în coaliţie? Astăzi (duminică – n.r.) ne bucurăm de strângerea de semnături, de încurajările oamenilor şi acest lucru este foarte important. Pe mine mă interesează nu să mă lupt cu contracandidaţii mei, ci să fiu cât mai mult între români. Şi astăzi la Racşa se întâmplă acest lucru şi îmi dă toată energia pentru a merge mai departe”, a mai spus Dăncilă.

Social-democraţii prezenţi sâmbătă la Congresul extraordinar al PSD au decis desemnarea oficială a Vioricăi Dăncilă drept candidat al partidului la prezidenţiale, anunţul fiind făcut de secretarul general al PSD Mihai Fifor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO