Politică

Viorica Dăncilă neagă că sumele din Pilonul II de pensii s-ar fi diminuat: Contribuţiile au crescut cu 19,6%

Viorica Dăncilă neagă că sumele din Pilonul II de pensii s-ar fi diminuat: Contribuţiile au crescut cu 19,6%

Autor: Cătălina Mănoiu

30.04.2018, 21:48 157

„Contribuţiile la Pilonul II de pensii în ianuarie 2017 erau de 493 de milioane de lei, în ianuarie 2018 - 590 de milioane de lei. Deci, vorbim de o creştere de 19,6%. Deci, aţi văzut că apar foarte multe ştiri care vor să creeze incertitudine. Eu zic că până nu venim cu o formă finală, toate aceste speculaţii... În niciun caz pensionarii nu vor pierde. (...) Dar în acelaşi timp se vehiculează din ce în ce mai mult faptul că un pensionar are posibilitatea să opteze pentru Pilonul II de pensie sau nu. Orice decizie pe care o vom lua legat de Pilonul II de pensii, va fi foarte bine argumentată, justificată, explicată. De aceea aţi văzut că în ultima perioadă nici nu am mai venit cu foarte multe lucruri care se spun de o parte sau de alta. Venim cu o formă finală, o explicăm oamenilor, astfel încât să poată să aibă o imagine clară a Pilonului II de pensie", a declarat Viorica Dăncilă, la RomâniaTV.

Viorica Dăncilă a afirmat că noua lege a pensiilor va fi dezbătută în sesiunea parlamentară din toamnă.

„Categoric da (noua lege a pensiilor va fi dezbătută în sesiunea parlamentară de toamnă-n.r.). Este una dintre promisiunile programului de guvernare, alături de legea educaţiei, legea sănătăţii, legea manualelor. Eu vreau ca programul de guvernare să fie implementat”, a spus Dăncilă.

Viorica Dăncilă a amintit şi etapele creşterii pensiilor pentru perioada următoare.

„Avem în vedere creşteri de pensii începând cu 1 iulie, anul acesta, astfel încât vom creşte, începând cu 1 iulie, punctul de pensie de la 1.000 la 1.100 de lei. Vom creşte pensia minimă de la 520 de lei la 640 de lei. Aşa cum am avut o programare a creşterii salariilor, avem o programare şi a creşterii pensiilor. Astfel, în 2019 punctul de pensie va ajunge la 1.265 de lei, iar în 2020 punctul de pensie va ajunge la 1.775 de lei”, a spus Dăncilă.

Viorica Dăncilă a afirmat că nu vrea să se „hazardeze” în privinţa pensiilor speciale.

„Trebuie să un echilibru în sistem. Sunt convinsă că ministrul Muncii are în vedere acest lucru. Nu vreau să mă hazardez în a da acum soluţii, până nu le fundamentăm, până nu vedem legea finală”, a adăugat Dăncilă.

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470