Politică

Viorica Dăncilă: Nu cred că Secţia specială trebuie să fie desfiinţată prin ordonanţă de urgenţă

Viorica Dăncilă: Nu cred că Secţia specială trebuie...

Autor: Alexandru Costea

10.10.2019, 15:01 107

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat, după ce moţiunea de cenzură a Opoziţiei a fost adoptată şi încrederea în Cabinetul său a fost retrasă, că nu crede că Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) trebuie să fie desfiinţată prin ordonanţă de urgenţă. 

"Nu cred că cineva trebuie să intervină în Justiţie, nu cred că Secţia soecială trebuie să fie desfiinţată printr-o ordonanţă de urgenţă. Cred în continuare în independenţa justiţiei, cum cred în continuare că preşedintele României nu trebuie să dea ordin pentru plecarea şefului DIICOT. Cred că acest lucru trebuie să îl facă magistraţii prin consens", a declarat Viorica Dăncilă.

Moţiunea de cenzură a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Parlamentului, fiind 238 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi trei voturi anulate, a anunţat senatorul PNL Marcel Vela, de la tribuna plenului Camerei Deputaţilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO