Politică

Vosganian: Trebuie să refacem manualul de geografie economică, să ne ajute la dezvoltarea industriei

Vosganian: Trebuie să refacem manualul de geografie economică, să ne ajute la dezvoltarea industriei

Autor: Raluca Ghinea

02.04.2013, 12:28 659

"Hărţile economice ale României au dispărut din şcoli şi din birouri. A dispărut, de asemenea, manualul de geografie economică. Noi trebuie să refacem acest manual ca să ştim exact când vrem să dezvoltăm industria, de unde trebuie să plecăm. Industria românească nu este numai cazul Oltchim sau Mechel", a afirmat Vosganian la o conferinţă pe tema reindustrializării României.

El a menţionat că există companii puternice în România care constituie o bază promiţătoare pentru industrie, însă dintre cele 23 de mari domenii industriale, 17 se găsesc într-o proporţie ridicată într-un mare decalaj de competitiviate faţă de Uniunea Europeană.

"Din fericire, avem investiţii străine în România. Din păcate, cea mai mare parte a lor înregistrază un decalaj de competitivitate faţă de unităţilor lor din alte ţări", a mai spus Vosganian.

Ministrul a arătat că România trebuie să rezolve problema marilor decalaje, pentru că altfel nu se poate asigura un nivel ridicat al competitivităţii.

Astfel, în regiunea Nord-Est PIB-ul pe cap de locuitor este de circa 3.500 euro, în Banat, în regiunea de Vest şi Nord-Vest, PIB-ul pe locuitor este 7.500 euro, iar în Capitală indicatorul ajunge la 14.000 euro.

"Nu vom putea să asigurăm un nivel ridicat al competitivităţii într-o ţară care se află cu decalaje atât de mari. De aceea, împreună cu cele trei mari strategii care se referă la economie, anume strategia de reindustrializare, de inovare şi cea privind diplomaţia economică noi am adăugat şi o a patra, respectiv strategia privind modernizarea rurală şi care are şi ea o puternică componentă industrială", a mai spus Vosganian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO