Secretarul general al NATO, George Robertson, a declarat miercuri, la Florenta, la reuniunea ministrilor de externe din tarile membre NATO, ca relatia Aliantei Nord-Atlantice cu Rusia "revine la normal". "Bineinteles ca nu vom fi de acord asupra tuturor lucrurilor. Unele dintre discutii vor fi dure. Dar discutam," a spus Robertson. Pentru prima data de la intreruperea relatiilor cu NATO in semn de protest fata de campania aeriana impotriva Iugoslaviei, ministrul de externe rus Igor Ivanov s-a intalnit miercuri, cu omologii sai din tarile membre ale Aliantei.
Secretarul de stat american Madeleine Albright a criticat puterea de la Moscova pentru ca l-a primit in vizita, la inceputul acestei luni, pe ministrul iugoslav al Apararii, gen. Dragoljub Ojdanici, pe care Tribunalul Penal International de la Haga il acuza de crime de razboi. Rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU cer Rusiei sa-i aresteze pe criminalii de razboi care intra pe teritoriul sau. "Statele Unite se raliaza pozitiei celorlalti aliati si cer ca un astfel de incident sa nu se mai repete", i-a spus Albright lui Ivanov.
aeful diplomatiei ruse a explicat ca arestarea lui Ojdanici nu a fost posibila din cauza unor "probleme interne si tehnice dintre agentii si ministere". El a spus insa ca "se iau masuri pentru ca o astfel de situatie sa nu se mai repete". Ivanov a promis ca Moscova va coopera deplin cu Tribunalul de la Haga (TPI), desi acesta este lipsit de obiectivitate. Dupa parerea sa, TPI "s-a transformat intr-un organism nu atat judiciar, cat politizat", in care predomina reprezentantii occidentali si cei americani. Ministrul rus de externe a declarat presei ca va trece ceva timp pana cand relatiile isi vor relua cursul normal. "Este mult mai usor sa distrugi decat sa reconstruiesti. Acum un an, increderea reciproca era subminata", a spus Ivanov.
Pe de alta parte, Ivanov a asigurat-o pe Albright ca Rusia nu pune la cale lovituri aeriene in Afganistan. Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Serghei Iastrjembski, a acuzat guvernul taliban din Afganistan ca le ofera adapost luptatorilor ceceni, adaugand ca Rusia ar putea lansa o serie de atacuri aeriene "preventive" asupra acestui stat. Ivanov i-a explicat lui Albright ca "a fost o neintelegere a declaratiilor facute de dl. Iastrjembski".
Circa 2.000 de membri ai unor organizatii pacifiste si ai Partidului Rifondazione Comunista au marsaluit miercuri pe strazile Florentei, scandand sloganuri anti-NATO. In fata coloanei de demonstranti se afla un glob pamantesc pe care erau agatate tancuri din carton cu tevi construite din suluri de hartie igienica. "Aceasta a fost o demonstratie a imaginatiei si ideilor, spre deosebire de intalnirea lor. Tancurile noastre din carton simbolizeaza acest lucru. Ei au tancuri adevarate, noi avem tancuri de hartie", declara un preot prezent la demonstratie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels