Prima pagina

Avioane NATO fara pilot la bulgari

05.04.2001, 00:00 15



Ministerul bulgar al Apararii a confirmat existenta unor negocieri privind amplasarea in Bulgaria a unor avioane americane de cercetare fara pilot, relateaza Mediafax.

Cotidianul bulgar on-line "Mediapool" relateaza ca experti americani au vizitat saptamana trecuta mai multe aeroporturi militare din Bulgaria pentru a aprecia daca exista posibilitatea amplasarii in aceste baze a unor avioane de cercetare fara pilot.

Cotidianul "Novinar" sustine ca este vorba despre avioane de tip Phoenix, dislocate in prezent langa Skopje si folosite de NATO in timpul operatiunilor din Kosovo.

"Novinar" scrie ca, cel mai probabil, aceste avioane vor fi dislocate pe aeroportul militar Kondofrei, langa Radomir, in apropierea granitei cu Macedonia, iar pentru deservirea lor va fi nevoie de 100-200 de persoane.

Ministrul bulgar al Apararii Boiko Noev si secretarul general NATO George Robertson au semnat pe 21 martie, la Bruxelles, un acord care inlesneste formalitatile de tranzitare a teritoriului bulgar de fortele si personalul Aliantei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO