Introducerea unor masuri restrictive in acordarea creditelor sau o crestere a rezervelor minime obligatorii este tot ce-si doresc mai putin acum bancherii . Si asta pentru ca se asteapta cu sufletul la gura luarea unor decizii de politica monetara de catre banca centrala, dupa finalizarea discutiilor cu reprezentantii Fondului Monetar International care au atras atentia oficialilor de la Bucuresti ca expansiunea creditului neguvernamental este mult prea mare.
"Conducerea Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) a avut discutii cu Neves Mates (n.r-negociatorul-sef al FMI) si i-am explicat ca noi nu credem ca sunt motive de ingrijorare privind cresterea mult prea repede a creditului. Masurile de politica monetara care se intrezaresc tocmai pentru a limita creditarea - ca majorarea rezervelor minime obligatorii sau introducerea unor restrictii in creditare si aici ma refer de exemplu la situatiile care au mai fost - sa nu dam credite in valuta decat celor care dovedesc ca au intrari in valuta, deci doar exportatorilor - mi se pare neindicate si nejustificate", a declarat pentru Ziarul Financiar Radu Ghetea presedintele ARB.
Bancherii i-au explicat, cat au putut, reprezentantului Fondului ca nu are motive sa se lege de creditare, sustinand ca este vorba de o crestere robusta, realizata in conditiile scaderii creditului guvernamental.
Alte argumente aduse in discutie: sectorul privat a reusit sa se strecoare prin economia nerestructurata si a inceput sa convinga ca este apt pentru finantari sau faptul ca peste jumatate din sistemul bancar este constituit din banci straine, care au norme prudentiale interne de creditare foarte stricte, pe langa cele impuse de BNR de la inceputul acestui an.
In plus, bancherii au remarca apetitul foarte mare pentru credite de cumparare de case si masini, de care considera ca ar fi pacat sa nu profite.
Ei recunosc, in acelasi timp, ca o problema o constituie riscul scaderii economisirii, putand aparea dificultati in asigurarea resurselor de finantare in lei, mai ales pe termen mediu si lung.
Ca de obicei, Neven Mates nu s-a lasat impresionat de argumentele invocate. El sustine ca viteza de crestere a creditului trebuie temperata, in conditiile in care economia nu este inca restructurata in intregime si exista riscul ca inflatia sa scape din nou de sub control. "Asteptam sa vedem ce masuri va lua banca centrala, dar pentru prima data dupa mult timp am avut senzatia ca punctele noastre de vedere (n.r-BNR sI ARB) coincid", mai spune Ghetea.
In perioada iunie 2002-iunie 2003, creditul neguvernamental in lei a crescut, in temeni reali, cu 33%, in conditiile in care, in prima jumatate a acestui an cresterea reala a fost de 17,4%.
Ingrijorarea FMI vine din faptul ca aproape 80% din creditele acordate in prima jumatate a anului au finantat importuri, chiar daca mare parte din acestea au reprezentat achizitii de masini si echipamente. oana.nuta@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels