Prima pagina

BEI da 712 mil. euro pentru autostrada Nadlac - Deva

17.10.2002, 00:00 21

Banca Europeana de Investitii (BEI) va finanta constructia autostrazii Nadlac-Deva, situata pe traseul coridorului IV pan-european de transport, urmand sa acorde fonduri in valoare de 712 milioane de euro pentru acest proiect, a declarat Marius Sorin Bota, secretar de stat in Ministerul Lucrarilor Publice MLPTL).
Valoarea totala a proiectului de constructie a autostrazii Nadlac-Deva, care are o lungime totala de 196 de kilometri, este de 961 milioane de euro, conform specialistilor.
"Conducerea bancii (n.red. - BEI) a fost de acord cu finantarea acestui tronson de autostrada. Acesta este un mare pas inainte in sensul implementarii strategiei ministerului privind constructia unei retele de 1.300 de kilometri de autostrada, in urmatorii 15 ani, pe traseul coridoarelor pan-europene care traverseaza Romania", a spus Bota.  BEI va acoperi 75% din finantarea necesara proiectului. Imprumutul este destinat tronsonului principal din cadrul autostrazii, respectiv Arad -Timisoara - Lugoj.
Autostrada Nadlac - Deva a fost unul dintre proiectele de infrastructura propuse de catre oficialii MLPTL pentru finantare Bancii Europene de Investitii in cadrul intalnirii de la inceputul saptamanii trecute, de la Luxemburg dintre Sorin Bota, secretar de stat MLPTL, si Wolfgang Roth, vicepresedintele BEI.
Detaliile tehnice referitoare la finantarea autostrazii Nadlac - Deva, inclusiv termenele de constructie, vor fi pregatite pana la forumul BEI, programat pentru perioada 7-8 noiembrie, la Viena. La acest forum, MLPTL va fi reprezentat de ministrul Miron Mitrea, care va propune bancii si alte proiecte, precum autostrada Cernavoda-Constanta, reabilitarea tronsoanelor de cale ferata Curtici-Simeria, Sighisoara-Brasov, respectiv Cluj-Oradea-Episcopia Bihorului.
La ora actuala, BEI finanteaza mai multe proiecte de infrastructura din Romania printre care se numara si proiectul de reabilitare a drumurilor nationale, etapa a V-a (in valoare de 240 milioane de euro), proiectul privind realizarea de aparari de maluri pe canalul Sulina, a unui sistem de masuratori topohidrografice si de semnalizare pe Dunare (in valoare de 38 milioane de euro), proiectul de reabilitare a cailor ferate, etapa a II-a (in valoare de 15 milioane de euro), proiectul de mediu si infrastructura in portul Constanta (in valoare de 15 milioane de euro), alte cateva proiecte fiind acum in curs de negociere.
Potrivit lui Bota, construirea retelei nationale de autostrazi va insemna un efort financiar din partea Romaniei de peste 7,5 miliarde dolari, care vor fi asigurati din imprumuturi externe, din realizarea de parteneriate de tip public-privat, precum si din emisiuni de eurobonduri.
Construirea de autostrazi, modernizarea si dezvoltarea drumurilor nationale, cailor ferate, aeroporturilor si extinderea capacitatilor portuare pentru a se alinia standardelor europene in domeniu inseamna pentru constructori proiecte cu valori mari, de la zeci pana la miliarde de euro, cum este cazul proiectului feroviar Curtici - Deva - Brasov - Campina de aproximativ 1,9 miliarde de euro.
Marile companii de constructii de pe piata romaneasca si din strainatate, precum si bancile sunt gata sa simta "gustul" acestei uriase afaceri, care nu poate fi ratata de Romania in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana. Nevoia de finantare a proiectelor din infrastructura rutiera, navala, aeriana si feroviara depaseste 20 miliarde de dolari.
Cine va da banii? Statul roman va asigura aproximativ 25-30% din fondurile necesare "grosul" finantarii urmand sa fie furnizat de Uniunea Europeana prin fonduri ISPA si PHARE, si din credite externe acordate de banci.
Companiile romanesti precum CCCF sau Hidroconstructia participa la aceste licitatii alaturi de grupuri de profil din strainatate precum Strabag sau Italstrade, iar "batalia" pe aceste proiecte va fi tot mai intensa, avand in vedere ca abia acum se dezleaga sursele de finantare.

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels