Prima pagina

Canicula in Romania si in sud-estul Europei

06.07.2000, 00:00 17



Canicula care s-a abatut de cateva zile asupra Romaniei continua sa afecteze atat populatia, cat si functionarea serviciilor de transport si a utilitatilor publice, in timp ce meteorologii avertizeaza ca vremea extrem de calda se va mentine pana la inceputul saptamanii viitoare si se vor inregistra in continuare temperaturi de pana la 40 de grade.

In mai multe localitati din tara au fost inregistrate ieri, pana la ora 15.00, aproape 60 de incendii, acesta fiind cel mai mare numar de astfel de evenimente produse in ultimul deceniu intr-un interval atat de scurt de timp, potrivit pompierilor.

Pentru securitatea transportului, Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA a limitat viteza de circulatie a trenurilor de calatori, intre orele 13.00-17.00, si a intrerupt circulatia celor de marfa. Masura a fost luata in conditiile in care temperatura sinelor a depasit 60 de grade, cu mult peste media anilor anteriori.

Serviciul de Ambulanta a facut cu greu fata apelurilor, inca din timpul diminetii, sase salvari fiind solicitate la liceele in care se desfasoara examenul de bacalaureat. In conditiile in care ordonanta guvernamentala privind protectia angajatilor pe durata caniculei a intrat in vigoare, dar nu poate fi aplicata pentru ca nu sunt norme metodologice, Ministerul Sanatatii a recomandat populatiei sa evite expunerea la soare, sa consume multe lichide si sa faca dusuri reci.

Vremea foarte calda face ravagii in Europa, mai ales in partea de sud-est, zona balcanica fiind afectata de la sfarsitul lunii mai de cea mai puternica seceta din ultimii 50 de ani, care a distrus suprafete importante de culturi agricole.

In Croatia, de-a lungul coastei de la Marea Adratica au izbucnit mai multe incendii in ultimele trei saptamani din cauza temperaturilor ridicate. In Serbia, unde temperaturile au depasit frecvent in ultima perioada 40 de grade Celsius, spitalele au inregistrat o crestere semnificativa a cazurilor de boli de inima, autoritatile cerand populatiei sa evite iesirile in aer liber.

La Belgrad s-a inregistrat marti cea mai calda zi din ultimii zece ani, temperatura atingand 40 de grade la umbra, aceasta valoare fiind inregistrata de altfel in majoritatea oraselor mari din Serbia.

Nici Italia nu este scutita de neplacerile valului de caldura din ultima perioada, padurile din apropierea statiunii Ostia, situata langa Roma, fiind afectate de un puternic incendiu forestier. Autoritatile au anuntat ca pe intreg teritoriul tarii au mai fost semnalate in ultimele zile alte 17 incendii forestiere, care au obligat autoritatile sa evacueze cateva sute de persoane.

In schimb, Austria s-a confruntat marti seara cu puternice furtuni, care s-au soldat cu moartea a trei persoane si cu importante pagube materiale.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO