Casa de comert Conef a ajuns sa detina, direct si indirect, 25% din Alro Slatina in urma unor tranzactii incheiate in ultimul timp.
Achizitiile din ultimile doua zile au reprezentat aproximativ 10,5% din capitalul social al Alro si au fost facute de compania de comert Marco Aquisition, actionarul majoritar al Conef.
Surse din piata spun ca cei care au renuntat la actiunile Alro au fost fondul de investitii Romanian Investment Company (RIC) Cyprus , care detinea 10% din companie, si banca greceasca Alpha Bank, care detinea 0,5%.
"Am ajuns la o detinere de aproximativ 25% si suntem dispusi sa cumparam in continuare. Din pacate, astazi (ieri - n.r.) a fost ultima zi in care mai pot fi cumparate actiuni in vederea participarii la Adunarea Generala a Actionarilor", a declarat pentru Ziarul Financiar Peter Braun, membru in Consiliul de Administratie al Conef.
Tranzactiile prin care Marco a cumparat ieri inca 5,3% din Alro au fost facute la un pret mediu de 26.200 de lei/actiune si au avut o valoare totala de 227 de miliarde de lei.
Pretul la care RIC Cyprus a vandut pachetul de 10% din Alro a fost de aproximativ 14 milioane de dolari. Calculat in functie de capitalizarea bursiera de ieri, pretul pachetului este de 12,4 milioane de dolari.
Ieri a fost ultima zi in care mai puteau fi cumparate actiuni Alro de catre cei care vor sa participe la majorarea capitalului social prin distribuirea de actiuni gratuite si prin vanzarea de actiuni noi in valoare de 60 de milioane de dolari.
Incertitudinea cu privire la numarul actiunilor gratuite ce ar putea fi primite a facut ca investitorii de pe Bursa sa prefere vanzarea de titluri Alro nu cumpararea lor.
Pretul de inchidere al sedintei de ieri a fost de 22.400 de lei, in scadere cu 9% fata de ziua anterioara. Cotatia minima a sedintei a fost de 21.700 de lei.
Majoritatea brokerilor se asteapta ca actiunile Alro sa scada puternic odata cu trecerea datei de referinta, mai ales ca exista probabilitatea cumpararii actiunilor noi emise cu un pret mult mai mic decat cotatia bursiera actuala.
Conef ar putea semna un contract de management al Alro
Ministrul Privatizarii, Ovidiu Musetescu a declarat ieri ca exista posibilitatea incheierii unui contract de management cu Conef, care va deveni, alaturi de APAPS, cel mai important actionar al Alro dupa majorarea capitalului social.
"Vom cauta cu unul dintre actionarii semnificativi, se profileaza ca el sa fie Conef, sa incheiem o intelegere de management pe cinci ani prin care sa asiguram acele clauze - sociale, investitii, parametrii de mediu.
Toate aceste clauze vor fi incluse fie in contractul de management, fie in prospectul de emisiune, astfel incat aceasta privatizare directa sa dea stabilitate societatii si sa dea siguranta guvernului ca, peste zece ani, se va mai produce aluminiu la Alro", a spus Musetescu.
Pe de alta parte, Peter Braun, membru in Consiliul de Administratie al Conef. spune ca au existat discutii cu APAPS in acest sens dar a mentionat ca a vorbi acum despre un contract de management este, inca, prematur.
"Am discutat cu APAPS si am ajuns la concluzia ca trebuie sa conlucram pe viitor pentru binele societatii", a declarat pentru Ziarul Financiar Peter Braun.
In prezent, Conef are un membru in Consiliul de Administratie (CA) al Alro, restul de patru locuri fiind ale APAPS.
Dupa majorarea de capital prin emisiune de actiuni si incorporarea diferentelor din reevaluare, ponderea APAPS se va diminua pana in jur de 30% iar cea a Conef va creste pana aproape de 50%.
In aceste conditii, este de asteptat ca ponderea Conef in CA sa creasca iar presedinte al consiliului sa devina un reprezentant al casei de comert.
In prezent, presedintele CA este Gheorghe Dobra, care are si functia de director general.
"Daca vom incheia un contract de management, acesta va fi la nivelul Consiliului de Administratie. Nu avem de gand, in cazul in care vom ajunge actionari principali, sa schimbam conducerea executiva, care este foarte buna", a precizat Peter Braun.
"Prin Alro mai traieste si Alprom"
Ovidiu Musestescu a precizat ieri ca decizia de majorare a capitalului social la Alro este una strategica, pe termen lung, care a fost luata tinand cont si de faptul ca "prin societatea respectiva mai traieste si Alprom.
In momentul in care s-ar defecta ceva sau ar veni un investitor si ar lua 95% din active, iar productia ar trece la export, Alprom ar trebui sa se inchida.
Toate aceste masuri le evaluam pentru binele societatii", a precizat Musetescu. "Industria romaneasca de aluminiu este o industrie strategica si creeaza pe orizontala mii de locuri de munca. Este o responsabilitate poate la fel de mare ca la Sidex, dar de alta natura. Va fi o decizie a Guvernului, nu a APAPS sau a lui Musetescu", a spus ministrul.
Ministru privatizarii a precizat ca PSAL, programul de privatizare cu Banca Mondiala, prevede ca Alro trebuie privatizata dar ca nu spune ca acest lucru trebuie sa se intample neaparat prin negociere directa.
"Guvernul nostru a demarat programul PSAL iar Alro si Alprom sunt societati cuprinse in acest pachet. Programul nu ne spune nici metoda, nici strategia, nici cui sa le vindem.
Ne spune doar ca trebuie sa le privatizam. Este rolul guvernului sa stabileasca care este metoda potrivita de privatiare si sa organizeze o privatizare transparenta" a spus ministrul.
Considerata o investitie imediat necesara producatorului de aluminiu, majorarea de capital de 60 de milioane de dolari, ar putea fi insotita, dupa spusele lui Musetescu, de o alta finantare ulterioara din partea actionarilor.
"In viitor, intr-o alta structura de actionariat societatea va putea decide sa faca o emisiune de actiuni, ca finantare suplimentara, peste cele 60 mililioane de dolari pe care noi le socotim strict necesare sa intre in acest moment in societate
De altfel, nu s-a inteles o chestiune - este un fel de inversare a sensului privatizarii: incepem cu o investitie majora in societate, care este sigura, pentru ca noii proprietari nu vor intra in posesia activelor, pana nu realizeaza investitia", a precizat Musetescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels