Prima pagina

Economiile risipite in anii ?90 au revenit in banci

08.09.2004, 00:00 14



Dupa 14 ani marcati de eruptii ale inflatiei la peste 100% si deprecieri-soc ale leului care au zdruncinat increderea in castigul adus de economisirea in lei, depozitele populatiei in banci au reusit in sa atinga in vara acestui an nivelul de la care incepuse prabusirea in decembrie 1990: echivalentul a 5,2 miliarde de euro.



La sfarsitul lunii iulie 2004, romanii aveau in banci depozite in valoare de circa 5,5 miliarde de euro, potrivit datelor BNR.



Jocul cursurilor de schimb face insa ca, exprimata in dolari, valoarea depozitelor detinute de persoane fizice sa fie inca sub nivelul de circa 7,2 miliarde de dolari inregistrat la sfarsitul lui 1990, respectiv la 6,6 miliarde de dolari.



Cel mai mare salt a fost inregistrat recent, in perioada decembrie 2003-iulie 2004, cand economiile s-au majorat cu circa 17%, dupa trei ani la rand in care oscilasera usor deasupra pragului de 4 miliarde de euro depasit de-abia in 2001.



Mentinerea si chiar consolidarea capacitatii de economisire a avut loc in conditiile in care mari sume de bani s-au dus pe rambursarea de credite, mai ales incepand din toamna anului trecut. Inca din primavara lui 2003 economisirea dadea semne de descurajare, tocmai cand avea sa urmeze o crestere exploziva a creditarii.



Cum de au continuat sa vina leii in banci? Cele trei majorari succesive ale dobanzii de interventie a BNR in toamna lui 2003, reflectate in dobanzile practicate de bancile comerciale la depozite, precum si aplatizarea fara precedent a castigurilor aduse de plasamentele in valuta, au transformat economisirea in lei intr-una din cele mai profitabile modalitati de inmultire a banilor.



Asa se face ca populatia si-a mentinut o pozitie confortabila de creditor net fata de sistemul bancar, cu depozite de 5,5 miliarde de euro si credite in sold de circa 2,3 miliarde de euro.



Valoarea economiilor din banci exprimata in valuta s-a prabusit dramatic in cursul anului 1991, ca urmare a deprecierii leului. Tendinta a continuat in pasi mai mici dar siguri pana la sfarsitul lui 1993, cand depozitele detinute de populatie in bancile comerciale a atins un minim al ultimilor 14 ani, la nivelul de circa 600 milioane de euro/650 milioane de dolari.



Revirimentul a aparut de-abia in 1994, cand economiile au urcat la peste 1,5 miliarde de euro echivalent. Si au continuat sa urce pana la circa 3,3 miliarde in 1998-1999, dupa care a urmat un al doilea declin - mult mai vizibil in cazul exprimarii in dolari americani a valorii depozitelor, din cauza unei noi ajustari a cursului leu/dolar in cursul anului 2000.



Anul 2001 a marcat cresterea economiilor peste pragul de 4 miliarde de euro, peste care s-au mentinut pana la jumatatea lui 2004, cand valoarea in euro a depozitelor a atins nivelul de 5,5 miliarde de euro, mentinandu-se pe o directie ascedenta.



Economisirea a mai traversat insa o perioada critica in prima jumatate a anului trecut, cand bancile s-au confruntat cu o reducere semnificativa a interesului populatiei pentru economisire, pe fondul scaderii dobanzilor la depozite practicate de banci. Astfel, imediat ce Banca Nationala a dat mult asteptatul semnal al scaderii dobanzii de interventie, bancile comerciale s-au si repezit sa reduca dobanzile platite la depozitele atrase. Asa se face ca unei reduceri cu 2,2 puncte procentuale a ratei dobanzii aferente operatiunilor de sterilizare ale BNR i-a urmat o scadere a ratei medii la depozitele in lei ale bancilor comerciale cu 3,1 puncte procentuale (de la 15,6% in ianuarie la 12,5% in aprilie, ceea ce reprezinta aproape 20% din nivelul initial).



In timp ce economisirea incepea sa schiopateze, creditul a decolat peste orice asteptari, ajungand la sfarsitul anului la o crestere de 48,5% in termeni reali, fata de 28,3% in 2002. Fenomenul de expansiune a vizat in principal creditul acordat populatiei, cu o majorare de 214,6% in termeni reali, ceea ce intarea o anumita ingrijorare privind deteriorarea riscanta a capacitatii de economisirea persoanelor fizice.



Si adevarul este ca economiile populatiei au scazut cu 1,8% in termeni reali in perioada ianuarie - decembrie 2003.



Cauza? Amplificarea consumului s-a asociat cu o slabire a inclinatiei spre economisire, reflectata si de reducerea pana la cel mai scazut nivel a ritmului real de crestere a economisirii financiare brute a populatiei din ultimii trei ani, dar mai ales de diminuarea valorii nete a acestui indicator (determinata prin scaderea volumului creditelor din totalul economiilor financiare), care a atins la sfarsitul anului un minimum istoric. Scaderea in termeni reali s-a mentinut si la nivelul lui ianuarie 2004 (-1,9% fata de ianuarie 2003), a incetinit in februarie, pe masura ce se transmiteau in piata impulsurile ultimei majorari de dobanda operate de BNR in decembrie 2003.



In sfarsit, luna martie 2004 a consemnat revenirea economisirii la o tendinta pozitiva, cu o crestere de 1,8% in termeni reali fata de martie 2003. Cresterea s-a consolidat, stimulata de dobanzile din ce in ce mai puternic real pozitive in conditiile continuarii dezinflatiei, astfel ca in iunie 2004 soldul economiilor era cu 10,4% mai mare in termeni reali decat in iunie 2003. razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO