Prima pagina

Electronicele, in topul vanzarilor in hipermarketuri

20.08.2008, 18:58 19

Electronicele si electrocasnicele reprezinta a doua mare categorie de produse in majoritatea retelelor de hipermarketuri, dupa valoarea vanzarilor, fiind devansate doar de alimente, care ocupa peste 60-70% din spatiul unui magazin de acest tip.
In ultimele doua luni, cele mai vandute categorii de produse in reteaua Carrefour au fost, dupa valoare, LCD-urile, plasmele si laptop-urile, potrivit datelor furnizate de companie.
Astfel, in cele 15 hipermarketuri ale retailerului francez au fost vandute de la inceputul verii si pana in prezent aproape 4.600 de LCD-uri, ceea ce reprezinta o medie zilnica de 60 de unitati.
Cel mai vandut LCD in Carrefour a adus retelei incasari de 2,3 mil. lei (1.100 de unitati) in perioada iunie-august a acestui an, arata datele comunicate de Andreea Mihai, directorul de marketing al Carrefour Romania.
Pe o piata estimata la 1,3 miliarde de euro, dominata de Altex, Domo si Flamingo, hipermarketurile continua sa reprezinte o alternativa la retailerii specializati. In reteaua Carrefour, de exemplu, vanzarile de plasme au crescut cu 170% in perioada iunie-august din acest an, comparativ cu media din 2007.
Insa in timp ce retailerii alimentari mizeaza pe pret, magazinele de electronice se concentreaza pe diversificarea ofertei.
"Electronicele si electrocasnicele sunt a doua categorie de produse in reteaua noastra, dupa valoarea vanzarilor, fiind depasite de alimente, cu incasari cu aproximativ 50% mai mari", spune Liviu Facaleata, managerul general al hipermarketurilor Pic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO