Prima pagina

Enterprise Investors: Activele romanesti, periculos de scumpe

19.05.2006, 00:00 12

Cresterea din ultimii ani a pretului activelor romanesti induce riscuri suplimentare pentru investitorii care cumpara active in Romania, dar interesul pentru astfel de investitii se mentine in continuare ridicat, afirma polonezii de la Enterprise Investors, una din cele mai mari societati de administrare a investitiilor din regiune.

"Efectul apropierii de aderarea la Uniunea Europeana, care se manifesta prin cresterea pretului activelor, este unul periculos. Preturile s-au realizat unele din ultimele tranzactii de pe piata sunt destul de mari si pentru investitorii strategici, dar par si mai mari pentru un investitor financiar", spune Jacek Siwicki, managing parterer in cadrul Enterprise Investors.

El a explicat ca cele mai multe din tranzactiile de cumparare de companii de pe piata sunt finantate prin imprumuturi, iar riscurile pe care cumparatorii si le asuma sunt astfel amplificate. El a dat exemplul Terapia, care a fost cumparata de indienii de la Ranbaxy pe aproximativ 270 milioane de euro.

Vanzatorul din aceasta tranzactie, fondul de investitii Advent International, a castigat in numai doi ani de zece ori suma investita.

Cu toate acestea, Enterprise Investors cauta insa in continuare oportunitati de investitii in Romania pentru fondurile pe care le administreaza.

"Romania este in continuare o tara interesanta pentru investitii, iar fondul pe care il strangem in prezent va fi canalizat in principal catre doua piete: Polonia si Romania", a declarat Robert Faris, presedintele Enterprise Investors.

De altfel, una din cauzele cresterii pretului activelor sunt sumele din ce in ce mai mari care intra in fondurile de investitii si care le permit vanzatorilor sa ceara preturi tot mai mari in cadrul tranzactiilor.

Enterprise Investors va strange de la investitori pana la finalul anului un nou fond de investitii cu o valoare anticipata de 600 de milioane de euro, o parte din bani fiind disponibila, in functie de oportunitati, si pentru piata romaneasca.

Prin fondurile pe care le administreaza, Enterprise Investors detine lantul de supermarketuri Artima si un procent din compania de software Siveco. Compania administreaza in prezent fonduri in valoare de aproape 900 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO