Prima pagina

Facilitati fiscale care latra, dar nu prea musca

22.01.2003, 00:00 11

Dupa sase luni de operare a Legii impozitului pe profit si a Legii privind TVA, care au impartit practic in doua anul fiscal 2002, cele doua acte normative vor fi modificate. De data asta, schimbarile sunt, in general, "de bine". Se pot bucura firmele care apeleaza la credite,  cei care au nevoie de sponsorizari, dar si firmele care vor prinde contracte cu fortele statelor membre NATO.
In primul rand, Fiscul incearca sa dea un balon de oxigen firmelor care isi finanteaza activitatea prin credite. Potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta, de la 1 ianuarie 2003 cheltuielile cu dobanzile care vor putea fi deduse integral de agentii economici din profitul impozabil cresc la nivelul a de trei ori valoarea capitalului social. In semestul II 2002, deductibilitatea integrala era acceptata numai in cazul firmelor cu un grad de indatorare al capitalului subunitar.
Desi va incuraja finantarea prin credite, noua prevedere nu va avea efecte spectaculoase in conditiile in care majoritatea firmelor romanesti au un capital social mic, de multe ori apropiat de nivelul minim acceptat. "Cresterea gradului de indatorare a capitalului de la 1 la 3 este o schimbare pozitiva, insa in cazul societatilor care au un capital social relativ mic si apeleaza la credite importante pentru a-si dezvolta activitatea impactul nu va fi cel dorit", spune Cezar Boleac, senior consultant la Deloitte&Touche Romania.
Fiscul nu da niciodata cu amandoua mainile. Asa incat elimina din Lege aliniatul potrivit caruia, pentru cei cu un grad de indatorare mai mare de unu, cheltuielile cu dobanzile sunt deductibile pana la nivelul sumei veniturilor din dobanzi plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului. Aliniatul respectiv facea ca pentru firmele cu venituri foarte mari sa nu conteze gradul de indatorare. "Majorarea gradului de indatorare inseamna aducerea acestuia la un nivel acceptabil, similar cu cel din tarile din jur", spune Mihaela Mitroi, tax director la PricewaterhouseCoopers Romania.
La capitolul schimbari "de bine" intra si deductibilitatea nelimitata a cheltuielilor cu dobanzile pentru societatile de leasing si de credit ipotecar. De asemenea, cei care au nevoie de sponsorizari vor putea face mai usor rost de bani, in conditiile in care limitarea deductibilitatii cheltuielilor cu sponsorizarea creste de la 5% la 7% la calculul impozitului pe profit.
Cat despre impozitarea majorarilor de capital, proiectul de ordonanta stabileste ca nu pot fi folosite pentru cresterea capitalului sau acoperirea pierderilor bani rezultati din facilitati fiscale. Proiectul mai prevede inlocuirea raportarii dobanzilor la credite la rate internationale ca EURIBOR si LIBOR cu dobanda de referinta a BNR.
Ordonanta va stabili si noul termen de depunere a declaratiilor de impozit pe venit pe 2002 - 15 mai in loc de 30 aprilie.
Modificarile la Legea privind TVA prevad eliminarea dublei impozitari si aplicarea taxei la sediul beneficiarului, inclusiv pentru servicii de telecomunicatii, radiodifuziune, televiziune si alte servicii furnizate pe cale electronica, pe care legiuitorul le defineste in detaliu.
Nu in ultimul rand, ordonanta deschide o noua oportunitate de afaceri prin scutirea de TVA a livrarilor de bunuri si prestarilor de servicii pentru forte ale Statelor membre NATO, fie ca acestea se afla sau nu in afara Romaniei.
Ministerul Finantelor accepta ideea ca mai multe prevederi din cele doua legi erau dificil de aplicat de catre contribuabili si pare hotarat sa clarifice lucrurile. Problema era ca o serie de reglementari din noile legi s-au dovedit greu de aplicat si controlat chiar de organele fiscale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO