Cabinetul Nastase si-a asumat ieri raspunderea in fata Parlamentului asupra legii privind promovarea investitiilor directe cu impact semnificativ in economie, actul normativ avand cele mai mari sanse sa fie considerat adoptat vineri in conditiile in care liderii opozitiei au anuntat ca nu vor obstructiona acest demers printr-o motiune de cenzura.
Legea nu va avea insa efecte imediate, primele consecinte fiind asteptate de Executiv anul viitor. "Incepand din toamna este de asteptat sa apara investitii externe ca urmare a promovarii acestei legi, astfel incat efectele actului normativ sa apara incepand de anul viitor", afirma ieri premierul Nastase.
Legea pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea se va aplica numai investitiilor noi, care depasesc echivalentul a 1.000.000 dolari si sunt realizate dupa intrarea in vigoare a actului normativ, de persoane fizice sau juridice romane de drept privat.
Participarea la investitia directa cu impact semnificativ in economie se poate realiza numai cu capital lichid in lei sau in valuta liber convertibila.
In acest moment, regimul investitiilor este complet reglementat in Romania, este de parere ministrul dezvoltarii si prognozei, Leonard Cazan.
Drept argument, ministrul a aratat ca investitiile sub 1 milion de dolari sunt reglementate de legea privind stimularea dezvoltarii IMM, cele de la 1 milion la zece milioane de dolari intra sub incidenta legii privind investitiile directe iar cele de la 10 milioane sunt reglementate prin masuri speciale.
In acest ultim caz, printr-o hotarare de guvern, intrata in vigoare cu mai mult timp in urma a fost creat departamentul pentru promovarea investitiilor straine, aflat sub directa subordonare a primului ministru.
"Investitorii straini care realizeaza investitii de peste 10 milioane de dolari se pot adresa acestui departament pentru a ajunge la conducerea Guvernului.
De la caz la caz, pentru investitiile importante se pot stabili si alte facilitati", spune Cazan. O decizie privind acordarea de facilitati suplimentare pentru investitiile majore trebuie sa faca obiectul unui proiect de lege care va fi elaborat pentru fiecare caz in parte. Fiecare astfel de act normativ este supus aprobarii Parlamentului.
Opozitia critica Guvernul, dar nu-l sanctioneaza
Partidele din opozitie au sanctionat prompt asumarea raspunderii guvernamentale asupra legii privind promovarea investitiilor directe, calificand acest demers drept un simplu spectacol mediatic, dar au anuntat ca nu vor initia o motiune de cenzura.
Pentru ca au obiectii asupra actului normativ, liberalii vor initia un proiect legislativ complementar legii initiate de Guvern.
Legea privind promovarea investitiilor directe cu impact semnificativ in economie, asupra careia Cabinetul si-a asumat ieri raspunderea in Parlament, raspunde cerintelor Planului de actiune inaintat UE, a declarat primul minstru Adrian Nastase in fata Camerelor reunite.
Gestul de ieri al echipei guvernamentale este un raspuns la angajamentul pe care l-a facut in momentul in care a primit votul de incredere acordat de Parlament. La investitura Guvernul a anuntat ca dupa primele sase luni de guvernare se va prezenta in fata Parlamentului pentru un nou vot de incredere.
Polita cu care Nastase a venit in fata Camerei Deputatilor si Senatului s-a numit legea privind promovarea investitiilor straine, un act normativ absolut necesar. Astfel opozitiei i s-a fortat mana fiind pusa in situatia de a nu putea respinge printr-o motiune de cenzura acest act normativ.
Reprezentantii PNL, PD si PRM au avut diferite obiectii la adresa proiectului legislativ si au criticat demersul Guvernului pe care il considera pur mediatic. Nici unul dintre partidele opozitiei nu va introduce insa o motiune de cenzura care sa puna in discutie legea.
In absenta initierii unei motiuni de cenzura in timp de trei zile de la prezentarea Guvernului in fata Parlamentului, legea se considera adoptata.
Liberalii vor amenda demersul Cabinetului Nastase printr-un proiect care sa corecteze "imperfectiunile tehnice" ale legii, a anuntat presedintele PNL Valeriu Stoica. Liderul liberal a spus ca legea pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament nu "este o lege controversata", ci "priveste un domeniu pentru care exista de foarte multa vreme consens".
"Guvernul PDSR a mai recurs la o improvizatie pentru a umfla balonul imaginii, care este gata sa se sparga", a declarat presedintele PNL.
El a apreciat ca demersul Guvernului a reprezentat "o simpla formalitate" si nu are legatura cu votul de incredere al Parlamentului. "Nu ne aflam in nici un fel in fata unui vot de incredere pentru Guvernul Nastase", a spus Soica.
Facilitati pentru investitori
Premierul a prezentat principalele coordonate ale legii investitiilor directe.
Prin prevederile sale, proiectul de lege aduce Romania la nivel concurential, compatibil cu cel din statele partenere in procesul de negociere al aderarii la UE, raspunzand semnalelor din partea investitorilor romani si straini, a argumentat seful Executivului.
Actul normativ face referire la investitii a caror valoare depaseste un milion de dolari, contribuie la dezvoltarea si modernizarea infrastructurii economice si creeaza noi locuri de munca. Investitiile noi, realizare in conditiile acestei legi, beneficiaza de deducerea unei cote de 20% din valoarea acestora.
Deducerea se calculeaza in luna in care se realizeaza investitia, numai din punct de vedere fiscal, prin inscrierea acesteia la sumele deductibile prevazute in declaratia de impunere. In situatia in care se realizeaza pierdere fiscala, aceasta se recupereaza in urmatorii cinci ani din profitul impozabil.
Prin aceasta lege se instituie cadrul juridic stabil, echilibrat, nediscriminatoriu pentru investitorii romani si straini, nebirocratic si eficient, a declarat Nastase in fata Camerelor reunite ale Parlamentului.
Potrivit premierului, legea asigura garantarea stabilitatii si coerentei cadrului legislativ pentru investitiile directe, stimularea investitorilor romani si atragerea investitorilor straini, aplicarea uniforma a legislatiei economice, accelerarea indeplinirii criteriilor economice de aderare la UE.
Investitiile incadrate in prevederile acestei legi pot fi efectuate in toate domeniile de activitate, exceptie facand sectoarele financiar, bancar, de asigurari-reasigurari precum si cele reglementate prin legi speciale.
Investitiile vor trebui sa respecte normele de protectie a mediului inconjurator, sa nu aduca atingere intereselor de securitate si aparare nationala, sa nu dauneze ordinii si sanatatii publice si sa fie finalizate in maximum 30 de luni.
Legea investitiilor directe nu va fi insotita de norme de aplicare, intrucat "este destul de explicita", a anuntat Cazan. Intrarea in vigoare a facilitatilor stipulate de lege va afecta doar in mica masura bugetul de stat pentru acest an.
Pentru anii urmatori, efortul financiar va fi compensat de vaniturile realizate de pe urma investitiilor astfel realizate.
Ministerul Dezvoltarii a elaborat nu mai putin de sase "variante de investitii" pentru anii urmatori, astfel incat bugetul de stat sa nu fie afectat de o o evolutie imprevizibila a investitiilor, a declarat Cazan.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels