Fostul cancelar german Helmut Kohl, aflat in centrul scandalului privind finantarea ilegala a Uniunii Crestin-Democrate (CDU), a declarat, intr-un interviu aparut ieri in cotidianul "Die Welt", ca va parasi Bundestagul (Camera Deputatilor) in 2002, adica la incheierea legislaturii, informeaza Reuters si Mediafax. "Sunt pe drumul retragerii si nu-mi doresc decat sa fiu tratat in mod corect. Imi voi duce la bun sfarsit mandatul de deputat, in urmatorii doi ani, apoi voi parasi Camera Deputatilor, cu ocazia alegerilor legislative din toamna anului 2002", a declarat Kohl. El si-a cerut inca o data scuze pentru greselile comise, insa a refuzat sa dezvaluie numele donatorilor care au alimentat fondurile ilegale ale CDU. "Bineinteles ca imi regret greselile. Platesc un pret extrem de mare pentru ele acum", a mai spus fostul cancelar. Intrebat de ce refuza sa divulge numele donatorilor, Kohl a raspuns: "Pentru ca le-am dat cuvantul meu. ai am de gand sa mi-l tin. Acesti donatori ne-au ajutat cand eram intr-o situatie politica precara si nu am de gand sa uit asta". El a precizat ca CDU nu a fost singurul care a incalcat legea si i-a acuzat pe social-democrati (SPD) ca au primit in timpul campaniei electorale donatii pe care nu le-au declarat fiscului. Fostul cancelar si-a exprimat profunda nemultumire fata de informatiile aparute in presa, conform carora CDU ar fi primit bani de la fostul presedinte francez FranA§ois Mitterrand pentru a facilita preluarea de catre grupul petrolier francez Elf a rafinariei Leuna din fosta RDG. "Aceasta este chiar o rautate - sa ataci un om mort care nu se mai poate apara", a afirmat Kohl. Pe de alta parte, presedintele demisionar al CDU, Wolfgang Schaeuble, a anuntat adoptarea unor masuri economice "neobisnuite si dureroase"pentru a salva de la faliment partidul. Bugetul prevazut pentru campania electorala, precum si numarul de angajati vor fi "reduse serios", a precizat Schaeuble.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels