• Leu / EUR4.7480
  • Leu / GBP5.4269
  • Leu / USD4.1981
Prima pagina

Importurile de ciment din Ucraina au invadat piata

Importurile de ciment din Ucraina au invadat piata

Mentinerea unor preturi ridicate la ciment de catre cei trei mari jucatori, Lafarge, Holcim, Carpatcement, i-a determinat pe unii constructori sa cumpere ciment mai ieftin din import.
Importurile de ciment, in special cele din Ucraina, au o ascensiune puternica pe piata romaneasca de profil, unde ar putea ajunge in acest an la o cota de 6%. Daca pana acum doi ani, cei trei producatori interni - Lafarge Romcim, Holcim Romania, Carpatcement isi imparteau nestingheriti piata interna aproape in mod egal, importurile au crescut in acest interval de timp de zece ori, ajungand la valori de peste 6,3 milioane dolari pe primele sapte luni ale acestui an.
Piata de profil, cu vanzari de peste 250 mil. euro pe an si un ritm de crestere estimat la 5% - 10%, ar putea inregistra in 2004 un paradox de proportii pentru producatorii de ciment: la vanzari in crestere, cota de piata in scadere.
"Potrivit datelor statistice, importurile de ciment in prima parte a anului au trecut de 140.000 tone, avand o crestere puternica fata de anul trecut, iar dupa estimarile mele ar putea ajunge pana la finele anului la 300.000 tone. Global, piata cimentului va fi in jur de 5 milioane tone in acest an", a spus, ieri, pentru Ziarul Financiar Kurt Habersatter, director general pentru Europa de Est al grupului elvetian Holcim, al doilea producator de ciment din lume prezent cu trei fabrici in Romania. Kurt Habersatter ocupa de la inceputul lunii septembrie aceasta pozitie de unde coordoneaza operatiunile Holcim in noua state din regiune, dupa ce anterior a ocupat pozitia de presedinte si director general al Holcim Romania, filiala locala a grupului elvetian. El a fost inlocuit de catre Markus Wirth, un elvetian in varsta de 55 ani, care a lucrat ca director de integrare Holcim pentru Serbia si Kosovo.
Importurile de ciment pe primele sapte luni ale anului totalizeaza 141.000 tone, mai mult decat dublu comparativ cu perioada similara a anului trecut si de zece ori mai mult fata de perioada ianuarie - iulie 2002, potrivit datelor furnizate de statistica. Comertul cu ciment provenit din Ucraina domina autoritar importurile de profil, avand o pondere cantitativa de circa 95%, iar ca valoare de 78%.
"Importurile din Ucraina se deruleaza prin intermediul traderilor locali (din Romania - n.r.)", a mai comentat Habersatter.
Companii de constructii cu operatiuni in zona Moldovei recurg la importuri de ciment din Ucraina, au spus pentru ZF surse de pe piata, fara sa indice insa numele unor asemenea companii. Pretul de achizitie al cimentului din Ucraina este in jur de 35 - 40 euro pe tona. Potrivit producatorilor de ciment, pretul mediu pe tona de ciment la intern este de circa 50 - 52 euro, fiind la un nivel stabil in ultimii ani.
In schimb, pretul la export al cimentului practicat de producatori precum Lafarge Romcim este de circa 25 - 30 euro pe tona, reprezentantii acesteia justificand ca astfel sunt folosite capacitati de productie, care sunt in excedent pentru piata interna, iar altfel ar trebui inchise.
Potrivit oficialului Holcim, in acest moment "se fac calcule privind impactul scumpirilor preturilor la utilitati (gaze, energie electrica - n.r.) asupra pretului cimentului", care ar putea fi ajustat (majorat - n.r.).
Trendul puternicei ascensiuni a importurilor de ciment pe piata romaneasca ar putea duce valoarea acestora in acest an la 12 mil. $, in conditiile in care statisticile din ultimii doi ani indica de regula o dublare a importurilor anuale fata de perioada ianuarie - iulie.
"Cresc importurile pentru ca s-a creat acest monopol al celor trei producatori pe piata interna a cimentului, iar liberalizarea importurilor a mai oprit ascensiunea preturilor. Sa vina cat mai mult import pana cand preturile pe piata interna vor scadea. Noi incurajam aceste actiuni de concurenta pe piata cimentului", a comentat Liviu Daschievici, director executiv al Asociatiei Romane a Antreprenorilor din Constructii, care reprezinta interesele a peste 1.000 de firme de constructii.
Lafarge, Holcim si HeidelbergCement au fost acuzati deseori de practicarea unor preturi prea mari pe piata interna comparativ cu celelalte state din jur si de practicarea unor intelegeri de tip cartel privind formarea pretului. Reprezentantii producatorilor de ciment au respins acuzatiile, iar pentru lamurirea lucrurilor, Consiliul Concurentei deruleaza de peste doi ani o investigatie ampla, ale carei concluzii vor fi facute publice pana in luna noiembrie, dupa cum a anuntat Mihai Berinde, presedintele forului concurential.
Pe piata romaneasca, Lafarge Romcim detine trei fabrici la Medgidia, Hoghiz, Targu Jiu, in timp ce germanii de la HeidelbergCement au fabrici la Fieni, Bicaz, Deva, iar elvetienii la Campulung, Alesd si Turda. Investitiile celor trei grupuri internationale in perioada 1997 - 2004 depasesc 700 milioane euro.
Holdingul CarpatCement Romania, filiala unuia dintre cei mai mari producatori de materiale de constructii - grupul german HeidelbergCement, mizeaza pentru acest an pe o rata de crestere a cifrei de afaceri de 10% fata de anul trecut, cand valoarea acesteia a fost de 118 mil. euro, potrivit lui Mihai Rohan, directorul general al holdingului. CarpatCement Romania concentreaza activitatea grupului german pe pietele de ciment, betoane si agregate.
Producatorul de ciment Lafarge Romcim a anuntat o crestere de circa 28% a cifrei de afaceri pe primul semestru al acestui an, fara sa precizeze valoarea acesteia. In 2003, grupul Lafarge a realizat o cifra de afaceri de 160 de milioane de euro la operatiunile sale din Romania. Lafarge activeaza pe pietele de ciment, betoane, agregate, gips carton, iar in acest an a achizitionat si un operator portuar, SICIM Constanta.
Holcim Romania, filiala locala a grupului elvetian Holcim, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de circa 100 mil. euro, in crestere cu 13% fata de 2002.
adrian.mirsanu@zf.ro

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7480
Diferență: 0,1667
Ieri: 4.7401
Azi: 4.1981
Diferență: 0,313
Ieri: 4.1850
Azi: 5.4269
Diferență: 0,3217
Ieri: 5.4095
Azi: 4.1805
Diferență: 0,2206
Ieri: 4.1713