Prima pagina

Patimile shopping-ului de Pasti

Patimile shopping-ului de Pasti
09.04.2004, 00:00 39

Ultimul Craciun a fost mai bun decat Pastele trecut, Pastele de acum este mai bun decat Craciunul. Recordurile de vanzari de Sarbatori cad an dupa an in shopping-ul romanesc, iar dupa cum arata aglomeratia de dreptul sufocanta din marile retele de retail, vor mai cadea in continuare.
Obisnuiti de acum cu formate de magazine precum supermarketuri, discountere, cash&carry sau hypermarketuri, cumparatorii au luat asalt zilele acestea, inainte de Paste, hyeprmarketurile, supermarketurile sau pietele.
Mai mult, Pastele din acest an a adus, potrivit multor comercianti, o gama mai larga de produsele existente si anul trecut, dar si noi tipuri de produse.
In cifre, Pastele va insemna vanzari de miei in valoare de 90 de milioane de dolari, cozonac de 18 milioane de dolari sau vin de peste 10 milioane de dolari. Vanzarile cresc  cu 10 pana la  50% pentru majoritatea categoriilor de produse alimentare, iar pentru unele cresteri de cateva ori.
"Avem mai multe modele de vopsea de oua sau mai multe tipuri de produse din ciocolata, si in plus au aparut noi combinatii de jucarii si dulciuri, care nu s-au regasit anul trecut pe piata romaneasca", spun reprezentantii uneia dintre retelele de supermarketuri din Bucuresti.
Pastele nu inseamna doar un consum sporit de produse alimentare. Retelele de magazine electronice si electrocasnice au desfasurat in aceasta perioada tot felul de promotii care le-au permis sa depaseasca caderea vanzarilor din luna februarie.
Firmele de servicii, mai ales cele de curatenie la domiciliu figureaza la randul lor printre cei care au de castigat de pe urma Pastelui.
In plus, cresterea traficului auto pe masura ce tot mai multi romani se duc la resedintele de vara profitand de pe urma minivacantei inseamna un consum mai mare de benzina cu 15-20% iar societatea nationala CFR Calatori spune ca in aceasta perioada incasarile de bilete vor creste cu peste 10 miliarde lei.
ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO