Romania si Bulgaria, codasele clasamentelor economice din Europa Centrala si de Est, raman in mare masura dependente de exporturile de capital si intensive de munca, ceea ce implica o expunere importanta la efectele pe termen scurt ale incetinirii economiilor din UE, apreciaza analistii organizatiei britanice Economist Intelligence Unit (EIU), din grupul The Economist.
EIU sustine ca chiar si cele mai performante economii din regiune, cum este cea a Ungariei de exemplu, sunt vulnerabile la o cadere a cererii externe.
Cele mai recente date statistice au amplificat temerile legate de o posibila recesiune economica in Germania, care constituie principala piata de export pentru tarile Europei Centrale si de Est.
Cu toate acestea, la sfarsitul primei jumatati a anului, toate cele zece tari din regiune care si-au depus candidatura pentru aderarea la UE au raportat rate de crestere a exporturilor spre Germania de pana la 15-20%. Analistii EIU aduc ca posibila explicatie cresterea cotei castigate de tarile Europei Centrale din piata Uniunii Europene.
Statisticile privind anul trecut confirma dependenta in crestere a exporturilor romanesti fata de economiile din UE, acestea absorbind aproape 62% din oferta de marfuri din Romania. Germania detine o pondere de 17,1% ca piata de desfacere a exporturilor romanesti.
Mult mai "legate" de economia germana sunt Republica Ceha, care isi vinde pe aceasta piata peste 40% din exporturi, urmata de Polonia, cu 39,9%, si de Ungaria, cu peste 37%. Ponderea pietei germane in exporturile tarilor din regiune a inregistrat totusi o usoara scadere in 2000, in favoarea Italiei, Frantei si Marii Britanii.
Pentru anul acesta, EIU estimeaza o incetinire a ritmului de crestere economica in Uniunea Europeana pana la 2%, fata de 3,4% anul trecut. Totusi, previziunile nu indica un declin de durata, in 2002 fiind asteptata o reluare a cresterii, pana la 2,5%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels