Prima pagina

Stolojan: In patru ani, agricultura Romaniei va deveni exportator net

Stolojan: In patru ani, agricultura Romaniei va deveni exportator net
07.08.2008, 21:56 9

"Productivitate si competitivitate, aceasta este esenta programului de guvernare al PD-L. Cuvintele suna abstract, cum spuneti, dar asta-i batalia. Nu poti ajunge din urma Uniunea Europeana cu o tara net importator de produse agricole. In loc sa beneficiem de actuala criza alimentara noi suferim din plin aceasta criza. Ne-am propus ca, in patru ani, sa rasturnam acest deficit si sa facem din Romania un exportator net de produse agricole", a spus pentru ZF Theodor Stolojan, unul dintre liderii PD-L.
Deficitul comercial al Romaniei pe grupa de produse agricole a fost in 2007 de aproximativ 2 mld. euro, in crestere cu aproximativ 550 mil. euro fata de anul precedent. Cum transformi acest deficit in excedent, avand in vedere slaba dezvoltare a agriculturii?
Gheorghe Flutur, fost ministru al agriculturii, acum presedinte al Consiliului judetean Suceava, care se ocupa de componenta Agricultura a programului PD-L spune ca acest lucru se va intampla printr-o reforma structurala de esenta a agriculturii si prin incurajarea celor care au ferme de subzistenta de a le transforma in ferme care sa produca pentru piata.
"Este, de asemenea, nevoie de o reforma a pietei pamantului, adica de stimularea gruparii terenurilor pe care sa fie constituite ferme care sa produca pentru piata. Avem in program structurarea agriculturii pe zone - legumicultura in anumite zone, la fel pomicultura sau viticultura", spune Flutur.
Fara sa dea detalii, el declara ca statul va incuraja asocierea fermierilor prin acordarea de facilitati astfel incat ei sa-si proceseze singuri produsele pentru a avea o valoare adaugata cat mai mare sau pentru a le stoca pana ce piata va fi atractiva pentru vanzarea lor.
"Iesirea pe pietele externe cu produse cu valoare adaugata mare este esentiala. Romania nu are acum posibilitatea sa-si faca reclama in afara, dar daca agricultura va fi restucturata pe lanturi de producatori si cu un ajutor de promovare important transformarea agriculturii romanesti intr-un exportator net este posibila", crede Flutur.
Programul de guvernare al PD-L este, deocamdata, un proiect si, potrivit lui Stolojan, va fi prezentat public spre sfarsitul lunii.
De ce ar fi el diferit de alte programe (de pilda presedintele PNL Calin Popescu-Tariceanu a promis si el transformarea agriculturii intr-un exportator net)?
"Programul nostru este eminamente de dreapta. Nu va fi in functie de 'ce ne mai da' guvernul, ci va stimula productivitatea si competitivitatea. Vom avea un buget pe patru ani, dar nu pot detalia in stadiul acesta al discutiei. In orice caz, nu va fi un program de tip PSD", sustine Stolojan.
PSD si-a lansat in dezbatere publica oferta de guvernare care prevede, intre altele, reducerea impozitului pe dividende, mentinerea cotei de impozitare pentru profit la 16%, concomitent cu reducerea impozitului pe venituri la 10% pentru salariile sub mediul brut pe tara. De asemenea, PSD vorbeste despre transformarea agriculturii intr-una moderna, de dublarea pensiilor agricultorilor, dar si de reducerea TVA la alimentele de baza. Un program social, s-ar spune, dar cu elemente liberale, cel putin in ceea ce priveste fiscalitatea.
Lucrurile nu stau deloc asa, crede Stolojan.
Ei (PSD - n.n.) spun asa: mentinem 16%, impozitam mai putin alte salarii, dar luam bani din alta parte de la bogati (PSD propune in compensarea pierderilor la buget majorarea impozitelor pe tranzactii imobiliare - n.n.). Dupa calculele noastre, ceea ce au propus ei ajunge la un cost de 50 - 60 de miliarde de euro in patru ani (pe cat se intinde ciclul de guvernare - n.n.). Este mai mult decat cresterea PIB in patru ani (intre 2009 si 2012 - n.n). Altfel spus, ei promit masuri sociale mai mari decat cresterea PIB in urmatorii patru ani. Unde este liberalismul?", se intreaba Stolojan.
Potrivit Comisiei Nationale de Prognoza (prognoza pe termen lung publicata in mai 2008), PIB-ul Romaniei ar urma sa creasca intre 2009 si 2012 cu aproximativ 75 mld. euro, de la 158 mld. euro in 2009, la 233 mld. in 2012.
Cand, in urma cu o luna, si-a anuntat oferta de guvernare, PSD nu a oferit si date financiare, motivand ca propunerea este abia pusa in dezbatere publica, detaliile urmand sa fie oferite cand ea va fi adoptata de partid.
Un calcul al ZF facut la vremea respectiva, in baza datelor Institutului National de Statistica, arata ca doar pentru reducerea impozitului pe salarii (pentru salariatii cu venituri sub media pe economie) bugetul ar fi pierdut, la nivelul lui 2007, aproximativ 500 de milioane de euro (aproximativ 0,5% din PIB).
Stolojan mai spune ca programul PD-L va reevalua reforma in invatamant ("Nu poti misca economia cu un invatamant neadaptat pietei").
"De asemenea, descentralizarea trebuie dusa pana la capat. Uitati-va la inundatiile de acum. De ce trebuie sa astepte judetele ajutor de la Guvern si sa stea cu mana intinsa? Nu de ajutor au nevoie. Problema este de a descentraliza administratia si de a lasa finantarea la nivel local. Vom urgenta descentralizarea administratiei publice pentru ca este absurd ca intr-o vreme in care vorbim de facturi online sa vedem in continuare oameni tinuti zile in sir in fata ghiseelor pentru a obtine o autorizatie", spune Stolojan.
Stolojan este un nume vehiculat in PD-L pentru a prelua conducerea unui eventual guvern al PD-L. Va accepta aceasta functie? "Nu oamenii sunt problema. Avem destui oameni bine pregatiti. Esentia intr-o guvernare este programul acelei guvernari", evita Stolojan raspunsul.

PSD promite masuri sociale de 50-60 mld. euro, mai mari chiar decat creSterea PIB
Rep.: Vorbiti de productivitate si competitivitate ca esenta a programului PD-L. Cam abstract.
Theodor Stolojan: Suna abstract, dar asta-i batalia. Nu poti ajunge din urma Uniunea Europeana cu o tara net importator de produse agricole. In loc sa beneficiem de actuala criza alimentara noi suferim din plin aceasta criza. Ne-am propus ca, in patru ani, sa rasturnam acest deficit si sa facem din Romania un exportator net de produse agricole.
Rep.: Dar nu schimbati Romania doar cu agricultura...
Th. S: Programul nostru este eminamente de dreapta. Nu va fi in functie de "ce ne mai da" guvernul, ci va stimula productivitatea si competitivitatea. Vom avea un buget pe patru ani, dar nu pot detalia in stadiul acesta al discutiei. In orice caz, nu va fi un program de tip PSD.
Rep.: Oferta PSD are elemente sociale, dar la o prima vedere si elemente liberale, de pilda propunerea de reducere a impozitului pe dividende, mentinerea impozitului pe profit la 16% si o importanta reducere a impozitului pe venit. Cu ce "oferta" veniti in plus?
Th. S.: Ei (PSD - n.n.) spun asa: mentinem 16% la profit, impozitam mai putin alte salarii, dar luam bani din alta parte (PSD propune in compensarea pierderilor la buget majorarea impozitelor pe tranzactii imobiliare - n.n.).
Dupa calculele noastre, ceea ce au propus ei ajunge la un cost de 50-60 de miliarde de euro in patru ani (pe cat se intinde ciclul de guvernare - n.n.). In esenta ei propun masuri sociale care sunt mai mari decat cresterea PIB in urmatori patru ani. Unde este liberalismul?
Rep.: Vorbiti mult despre descentralizare. Pana unde o veti duce?
Th. S.: Pana la capat. Uitati-va la inundatiile de acum. De ce trebuie sa astepte judetele ajutor de la Guvern si sa stea cu mana intinsa? Nu de ajutor au nevoie. Problema este de a descentraliza administratia si de a lasa finantarea la nivel local.
Rep.: De ce PD-L amana nominalizarea persoanei care ar urma sa fie propus pentru functia de premier? Daca vi se propune, acceptati?
Th. S.: Nu despre oameni este vorba aici. Avem destui oameni bine pregatiti. Esential intr-o guvernare este programul acelei guvernari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO