Seful diplomatiei romane Mircea Geoana si omologul sau rus Igor Ivanov au parafat, ieri, la Bucuresti, tratatul de baza dintre Romania si Federatia Rusa.
Documentul, primul de acest fel semnat de cele doua parti dupa destramarea fostei URSS, in 1991, va fi semnat, la inceputul lunii iulie, la Moscova, de presedintii Ion Iliescu si Vladimir Putin. Textul tratatului a fost negociat timp de mai multia ani. Discutiile au fost o vreme blocate din cauza refuzului partii ruse de a condamna, in document, Pactul Ribbentrop-Molotov - care a dus la anexarea Basarabiei de catre fosta URSS, in 1941- si de a retroceda tezaurul Romaniei, transferat la Moscova, in timpul primului razboi mondial. Incapatanarea partii romane, de a obtine aceste lucruri a dat, in cele din urma, roade, chiar daca victoria este doar de ordin moral. Anexa la tratat condamna, formal, Pactul Ribbentrop-Molotov. De fapt, aceasta condamnare formala, este tot ceea ce se putea obtine intrucat, dupa destramare fostei URSS, Romania nu mai are litigii teritoriale cu Rusia ci cu Ucraina, desprinsa din fostul imperiu. Cat despre tezaur, cele doua parti au convenit, tot in anexa la tratat, ca discutiile sa continue la nivel de experti. Sansele ca tezaurul sa fie recuperat sunt, insa, minime.
Rusia, mostenitorul juridic al fostului imperiu sovietic, a denuntat, cu mai multi ani in urma, Pactul Ribbentrop-Molotov dar autoritatile de la Moscova au refuzat sa faca acelasi lucru in documentele internationale de teama ca un astfel de gest ar oferi temei juridic tarilor lezate de a cere reparatii materiale. In ceea ce priveste tezaurul, fosta URSS a refuzat sa-l returneze Romaniei afirmand ca el este prada de razboi din cel de-al doilea razboi mondial, cand cele doua parti au fost in conflict. Argumentul partii romane este ca tezaurul a fost trimis la Moscova intr-o vreme in care cele doua tari nu se aflau in conflict, drept urmare nu poate fi socotit prada de razboi. Tezaurul a fost trimis la Moscova, in preajma ocuparii Bucurestiului de catre trupele germane, in timpul primului razboi mondial. iulian.anghel@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels